Dănuț Lupu, condamnat la închisoare cu executare: ”Dacă eram drogat, poate îmi dădeau mai puţin”

Fostul fotbalist Dănuț Lupu a avut o primă reacție după ce a fost condamnat definitiv la 7 luni și 10 zile la închisoare cu executare pentru că a condus în repetate rânduri fără permis: „Poate dacă mă prindeau beat, drogat sau ceva, poate îmi dădeau mai puțin”.

  • Dănuț Lupu ar urma să se predea pentru a fi încercerat, însă spune că nu se află în țară și că se va întoarce în weekend.

După ce a fost condamnat definitiv, fostul internațional este așteptat să se predea la poliție pentru a fi dus în penitenciar.

Dănuț Lupu a declarat pentru Fanatik că nu se află în România și că urmează să revină sâmbătă sau duminică: „Sunt cam singurul din generația mea care am rămas însurat cu prima soție. Și, din nefericire pentru ea, pe 5 octombrie e ziua ei de naștere. De aia am și ales să mă întorc sâmbătă sau duminică”.

Dănuț Lupu a susținut că mergea la spital atunci când a fost prins fără permis, iar instanța nu a ținut cont de asta.

„Justiția română m-a considerat vinovat, sunt vinovat, asta e viața. Pot să fac ceva? Dacă atât au considerat ei… Ok, poate dacă mă prindeau beat, drogat sau ceva, poate îmi dădeau mai puțin (n.r. – ironic). Dar așa?

Ce vrei să facem? Nu ți-am răspuns, dar vorbeam cu nea Mircea (n.r. – Lucescu). Ce să îmi spună? În afară să îmbărbătezi un om, să spui că nu îți vine să crezi, ce să îmi spună? Nu s-a ținut cont de lucrul ăsta, chiar dacă au controlat și au văzut că am fost la spital. Dar nu mai contează.

Nu am omorât pe nimeni, n-am furat niciun ban de la bancă, nu m-a prins drogat, nu băut. Doar m-am dus la spital. Astea sunt legile în România, nu avem ce să facem. Eu le respect. Dacă ei au considerat că sunt un pericol public…”, a declarat Dănuț Lupu pentru Fanatik.

Fostul internațional român Dănuț Lupu a fost condamnat luni definitiv la 7 luni de închisoare cu executare, după ce a fost prins în mai multe rânduri conducând fără permis. Decizia Curții de Apel București este definitivă, iar fostul internațional este așteptat să se predea la poliție pentru a fi dus în penitenciar.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati