Violonistul David Garrett revine în România la începutul lunii septembrie, urmând să susţină concerte la Cluj-Napoca şi Bucureşti, informează un comunicat al organizatorilor transmis Agerpres.
Cele două reprezentaţii ale concertului „Alive” vor avea loc pe 1 septembrie la BTArena din Cluj-Napoca şi pe 3 septembrie la Sala Palatului din Capitală.
Pornind de la interpretările melodiilor celebre „What a Wonderful World”, „Imagine” sau „Beauty and the Beast” şi continuând cu imnurile rock „Enter Sandman” sau „Paint it Black” până la hiturile pop-dance menite să ridice publicul în picioare, precum „Happy”, „Hit the Road Jack”, „Thriller”, „Bella Ciao” sau „Stayin’ Alive”, cei prezenţi vor fi martorii unei demonstraţii unice de virtuozitate, în care talentul şi creativitatea nu au limite, precizează organizatorii.
Din concert nu vor lipsi muzica clasică şi reinterpretările inovatoare precum „Confutatis” de Wolfgang Amadeus Mozart, „Dansul Cavalerilor” de Sergei Prokofiev sau „Simfonia nr. 7” de Ludwig van Beethoven.
Biletele sunt disponibile online pe Eventim.ro şi Entertix.ro, precum şi la casa de bilete a Sălii Palatului din Bucureşti, la preţuri ce diferă în funcţie de categoria de loc.
David Garrett este cel mai rapid violonist din lume, înregistrat în Guinness World Records pentru interpretarea „Flight of the Bumblebee” de Nikolai Rimski-Korsakov în 66,56 secunde, iar mai târziu în 65,26 secunde.
În concertele crossover şi de muzică clasică, David Garrett cântă pe două viori extrem de valoroase. Este vorba de vioara „Prince Doria” Guarneri del Gesu (1734), primită de la Gregg Alf şi Sota Nakazawa prin Fundaţia Museo del Violino din Cremona, şi de vioara „A. Busch” Stradivarius (1716), una dintre vedetele muzicii clasice din întreaga lume.