David Popovici a adunat deja, pentru ziua lui, 75% din cei 45.000 de euro pe care dorește să îi strângă

În doar zece zile de la startul campaniei, David Popovici a reușit să adune aproximativ 34.000 de euro din cei 45.000 de euro necesari cumpărării unui apartament pentru 5 frați performanți, dar extrem de vulnerabili.

Până acum, 1.500 de donații și tot atâția oameni de Bine au făcut ca visul lui David să prindă contur și să avem încredere că putem spune, cu toată inima, #SuntAici, atunci când privim spre copii performanți, dar marcați de fragilitate și greu. 

David Popovici:Sunt tare bucuros pentru sprijinul pe care l-am primit din partea oamenilor, în perioada asta! Dacă în 10 zile am reușit, împreună, să strângem peste 34.000 de euro – și aș vrea să mulțumesc fiecărui donator – am încredere că suntem și mai mulți, iar puterea noastră este și mai mare, pentru a ajunge la întreaga sumă de care este nevoie. Îmi doresc din tot sufletul să adunăm împreună banii necesari, iar mâine, de ziua mea, să îi pot strânge în brațe pe Andrei, Matei, Bogdan, David, Teodor și să le spun: <Am reușit!> 

Pentru a împlini visul celor 5 frați, David are nevoie de voi, pentru încă 11.000 de euro: hhc.galantom.ro/p/david

 Pentru o donație pe Galantom de minim 30 de lei, intri automat în tragerea la sorți pentru o întâlnire față în față cu David. Tragerea la sorți va avea loc până cel târziu la data de 30 octombrie 2023.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati