David Popovici participă în şase probe individuale la Naţionalele de la Otopeni

Înotătorul David Popovici, dublu campion mondial şi european de seniori (100 şi 200 m liber), participă la şase probe individuale cu prilejul Campionatelor Naţionale de la Otopeni (5-9 aprilie), a declarat antrenorul Adrian Rădulescu.

După un cantonament de pregătire la Tenerife (Spania), în luna februarie, David Popovici (CS Dinamo) începe anul cu Naţionalele de înot şi va concura în probele de 50 m liber, 100 m liber, 400 m liber, 50 m spate, 100 m spate, 50 m fluture, la câteva probe de ştafetă, dar nu şi în proba de 200 m liber, a precizat sursa citată pentru Agerpres.

”În această perioadă ne-am concentrat pregătirea pe dezvoltarea fizică generală şi ‘stabilizarea’ performanţelor. Sunt paşi importanţi pentru un tânăr aflat în proces de maturizare cu scopul de a preveni accidentările şi a reduce solicitările specifice sportului de performanţă. David va concura la 50 m liber, 100 m liber, 400 m liber, 50 m spate, 100 m spate şi 50 m fluture. Sigur, va participa şi la câteva din ştafetele clubului. Ne-am dori să vedem progres la celelalte procedee şi probe”, a spus Adrian Rădulescu.

Antrenorul lui David Popovici a explicat şi motivul pentru care cel mai bun sportiv al României de anul trecut nu va înota proba de 200 m liber: ”Nu ne-am dorit-o pentru acest concurs. Proba de 100 liber a rămas pentru că este normal să concureze alături de colegii cu care se urmăreşte crearea unei ştafete pentru Paris. Trebuie să se sprijine reciproc”.

David Popovici va debuta la Naţionale miercuri în proba de 50 m liber, iar în ziua a doua se va alinia la 50 m fluture.

La Naţionalele în bazin olimpic din 2022, Popovici a câştigat titlul în probele de 50 m, 100 m, 200 m şi 400 m liber.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati