De astăzi se intensifică controalele în mijloacele de transport STB. Suprataxa a fost mărită la 80 de lei

De astăzi se intensifică controalele în mijloacele de transport STB, anunță TPBI, iar călătorii trebuie să știe că suprataxa a fost mărită la 80 de lei.

Activitatea de control al biletelor şi abonamentelor în mijloacele de transport în comun va fi intensificată, începând de miercuri, având în vedere că foarte mulţi călători circulă fără titluri de călătorie valabile şi numai circa 10% din încasări acoperă costurile acestui serviciu în regiunea Bucureşti – Ilfov.

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) preciza, în data de 19 august, că numărul călătorilor plătitori a scăzut constant în ultimii doi ani, deşi capacitatea de transport a fost îmbunătăţită prin creşterea vitezei comerciale odată cu reorganizarea şi optimizarea transportului public din regiune şi prin înnoirea flotei operatorilor.

În prezent, capacitatea de transport oferită zilnic de toţi cei patru operatori se ridică la 2,172 milioane călători, în vreme ce numărul de călători plătitori (deţinători de abonamente sau persoane care au validat biletele în vehicule) ajunge la circa 210.500.

Cum poate fi plătit biletul STB

Pentru a diversifica opţiunile de plată, TPBI a introdus, la 1 august 2021, o ofertă tarifară nouă, care este integrată cu transportul regional şi cu metroul şi face apel la călători să nu mai circule cu mijloacele de transport în comun fără bilet sau abonament.

Potrivit sursei citate, facilităţile de plată sunt multiple, iar publicul poate opta pentru cumpărarea unui card de transport sau pentru plata biletului sau a abonamentului prin intermediul aplicaţiei gratuite de mobil 24Pay.

În situaţia în care nu beneficiază de internet pe telefonul mobil, călătorul poate trimite un mesaj prin SMS şi îşi va plăti astfel biletul de 90 de minute cu orice mijloc de transport de suprafaţă sau cel de 24 de ore. De asemenea, dacă are un card bancar contactless, călătorul poate plăti cu acesta direct la validator în toate autobuzele Otokar şi Mercedes Hibrid sau pe liniile de tramvai 1/10 şi 41.

„Cu toate aceste posibilităţi oferite, foarte mulţi petenţi reclamă faptul că, în rândul călătorilor, există persoane care nu deţin titlu de călătorie, dar, printr-un comportament agresiv faţă de echipele de control, nu sunt sancţionaţi. Pentru a evita potenţialele conflicte, TPBI a obţinut sprijinul autorităţilor locale, care vor asigura prezenţa unor reprezentanţi ai poliţiei în cadrul echipelor de control”, susţin reprezentanţii TPBI.

Suprataxa a fost mărită la 80 de lei

Asociaţia menţionează că, prin noua politică tarifară, suprataxa a fost mărită la 80 de lei (echivalentul unui abonament lunar pe toate liniile), iar călătorii frauduloşi care acceptă să o plătească pot utiliza cardul de suprataxă ca titlu valabil de călătorie în ziua respectivă.

De asemenea, a fost mărită şi amenda pentru contravenienţii care nu achită suprataxa, aceştia fiind obligaţi să plătească între 300 şi 500 de lei după încheierea procesului verbal.

TPBI este primul organism, creat la nivel regional, care a fost constituit sub forma unei structuri de cooperare a celor 42 de autorităţi publice locale din regiune, primind mandat din partea acestora pentru înfiinţarea, organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea şi gestionarea serviciului de transport public de călători pe toată aria de competenţă, conform Regulamentului CE 1370/2007.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati