Începând de astăzi, Parcul Eroilor este administrat de Primăria Sectorului 5, după ce a fost preluat de la Metrorex, anunță administrația locală, luni, într-o postare pe Comunicare Primăria Sector 5.
”Suntem bucuroși să vă anunțăm că, începând de astăzi, Parcul Eroilor este administrat de Primăria Sectorului 5, după ce a fost preluat de la Metrorex”, se precizează în postare, care este urmată de o serie de fotografii în care angajații primăriei curăță parcurile, străzile și aleile din sector.
Potrivit sursei citate, imediat ce terenul va fi eliberat de crengile și frunzele uscate, va fi demarat procesul de modernizare.
Astfel, Primăria Sectorului 5 are în plan să înlocuiască mobilierul deteriorat din parc și să planteze flori și arbuști, pentru a reda spațiul verde bucureștenilor.