De câte salarii medii ai nevoie pentru a cumpăra un apartament cu două camere în Capitală

Peste 24.000 de locuinţe sunt în acest moment în construcţie în Bucureşti şi împrejurimi, iar dintre acestea aproximativ 18.000 – 20.000 de locuinţe ar urma să fie finalizate în acest an, potrivit unui raport întocmit de către compania de consultanţă imobiliară SVN Romania. Același studiu arată că acesibilitatea achiziţionării unei locuinţe noi în Bucureşti a ajuns la începutul lui 2021 la cel mai bun nivel al său din istorie, astăzi fiind practic de patru ori mai facil să cumperi o locuinţe nouă în Bucureşti.

Astfel, în ianuarie 2021 erau necesare 99,6 salarii medii pe economie la nivel naţional pentru achiziţionarea unui apartament nouă cu două camere în Bucureşti (50 de metri pătraţi suprafaţă utilă, sau o perioadă de 8,3 ani, comparativ cu 102 salarii medii în martie 2020, în momentul declansării pandemiei Covid-19, sau echivalentul unei perioade de 8,5 ani.

În ianuarie 2019 erau necesare 107 salarii medii pe economie (8,9 ani), iar în ianuarie 2018 erau necesare 117,6 salarii medii pe economie (9,8 ani) pentru achiziţionarea aceluiaşi apartament.

Comparativ, în momentul de vârf al pieţei erau necesare nu mai puţin de 393,6 salarii medii pe economie sau pe o perioadă de aproape 33 de ani. De avut în vedere că salariul mediu din Bucureşti este cu aproape o treime mai ridicat comparativ cu media naţională.

Peste 18.000 de locuinţe ar urma să fie finalizate anul acesta în Bucureşti şi în împrejurimi

Anul acesta ar urma să fie livrate aproximativ 20.000 de locuinţe în condiţiile în care dezvoltatorii îşi vor respecta termenele de livrare. Acest volum de livrări ar urma să fie similar cu cel înregistrat în 2020, când în Bucureşti şi împrejurimi s-a înregistrat un nou record de locuinţe finalizate, în ciuda pandemiei Covid-19, scrie news.ro.

Astfel, 20.733 de locuinţe au fost finalizate anul trecut în regiune, în creştere cu aproximativ 40% faţă de anul 2019, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
”Contextul general dificil prin care trecem a avut un impact limitat asupra pieţei rezidenţiale, care a rezistat foarte bine şocului produs de efectele macroeconomice ale pandemiei Covid-19. S-au înregistrat creşteri ale tranzacţiilor în toate marile oraşe din România, livrările au înregistrat noi recorduri în Bucureşti iar accesibilitatea achiziţionării unei locuinţe a ajuns la cel mai bun nivel din istoria recentă. Astăzi ne aflăm într-un moment mai bun comparativ cu cel în care eram acum un an, când actuala criză sanitară a debutat pe plan local. 2021 are deci premisele pentru înregistrarea unor noi rezultate bune”, a declarat, preşedintele SVN Romania, Andrei Sârbu.

Majoritatea locuințelor nu depăşesc 1.300 de euro pe metru pătrat util

Cea mai mare pondere de unităţi care vor fi finalizate în acest an în Bucureşti şi împrejurimi, aproximativ 55,2%, este vorba despre locuinţe ieftine care sunt amplasate în proiecte aflate în marile cartiere ale oraşului sau în zone mărginaşe, ale căror preţuri de tranzacţionare nu depăşesc de regulă 1.300 de euro pe metru pătrat util.
Aproximativ 8.300 de locuinţe care urmează a fi finalizate în 2021 pot fi încadrate pe segmentul clasei de mijloc, numărul acestora fiind similar cu cel înregistrat în 2020. Preţurile acestor unităţi pleacă de regulă de la 1.300 de euro pe metrul pătrat util şi urcă până la maximum 2.000 de euro pe metrul pătrat, pentru cele mai scumpe dintre acestea.

Segmentul de lux, cele mai bune rezultate din istorie

Segmentul de lux este preconizat a înregistra în 2021 cele mai bune rezultate ale sale din istorie, cu un volum estimat de livrări de peste 700 de unităţi locative. De regulă, aceste unităţi sunt amplasate în zona de nord a oraşului şi au preţuri care pleacă de la 2.000 de euro pe metru pătrat util. În total, piaţa tranzacţiilor cu locuinţe de lux atinge aproximativ 250 de milioane de euro pe an, potrivit estimărilor SVN Romania.
SVN Romania este unul dintre cei mai mari jucători activi pe piaţa de consultanţă imobiliară din România. Compania are şi două birouri regionale, în Braşov şi Cluj – Napoca, şi este consultantul imobiliar şi agentul a peste 15 proiecte rezidenţiale amplasate în Bucureşti, Braşov, Cluj – Napoca, Constanţa, Sibiu şi Oradea. SVN International Corp. are peste 200 de birouri în opt ţări şi regiuni, în care activează peste 1.600 de consultanţi imobiliari şi personal administrativ.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati