De ce îl acuză Asociația pentru Dreptul Urbanismului pe primarul Nicușor Dan

Asociația pentru Dreptul Urbanismului (ADU) îl acuză pe Nicușor Dan – edilul-șef al Capitalei – de discriminare pe ”apartenențe la grupuri sociale”, după ce acesta a avut o întâlnire cu reprezentanții mediului universitar și a promis că va rezolva cu prioritate cererile universităților de emitere a certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construire/desființare, dar și documentațiile de urbanism, potrivit gandul.ro.

Întâlnirea a avut loc pe data de 14 februarie, iar Nicușor Dan a declarat că universitățile vor avea ”prioritate”.

”În acest sens, vă asigur că universitățile vor avea prioritate în tot ceea ce înseamnă autorizații, certificate sau documentații de urbanism”, a declarat Nicușor Dan, iar ADU transmite că ”interesul public este suma intereselor private”.

”Nu avem nicio obiecțiune în ceea ce privește tratarea cu celeritate a unor solicitări care vizează interesul public, indiferent din partea cărei instituții ar veni, dacă aceasta urmărește creșterea calității vieții, a mediului și a serviciilor publice, din contră, o susținem în virtutea principiului  interesul public primează în fața interesului privat, în limitele legii. Dar atunci când această celeritate intervine într-un context în care solicitările persoanelor fizice și juridice de drept privat, după caz, chiar și de drept public, sunt soluționate cu mult peste termenul legal, respectiv de 30 de zile, ajungând de ordinul lunilor de zile, intervine o disproporționalitate și o inechitate, care reprezintă o veritabilă DISCRIMINARE”, precizează reprezentanții ADU.

”Abordarea Primarului General este discriminatorie”

Reprezentanții ADU consideră că alți solicitanți nu beneficiază de aceeași celeritate în rezolvarea problemelor, termenul legal de 30 de zile fiind ”opțional”.

În astfel de condiții, mai precizează ADU, abordarea lui Nicușor Dan poate fi etichetată drept ”discriminatorie”.

”Ceea ce atragem atenția nu este că reprezintă o greșeală să tratezi cu celeritate și eficiență anumite cereri care vizează obiective de interes public, ci că se face acest lucru în contextul în care ceilalți solicitanți nu se bucură de respectarea principiului legalității, pentru restul termenul de 30 de zile este opțional, iar pentru alții termenul poate fi chiar mai scurt pentru că se justifica un presupus interes public. În mod concret, principiul satisfacerii interesului public nu poate să primeze acolo unde este vorba de proceduri reglementate și pentru care există termene imperativ stabilite de lege pentru toată lumea în condiții egale. Abordarea Primarului General este discriminatorie, alegând că pentru unii cererile să se soluționeze în termenul legal, iar pentru alții nu și cu totul într-un mod arbitrar bazat pe convingeri proprii”, acuză reprezentanții ADU.

Potrivit informațiilor ADU,  ”practica la nivelul Primarului General este de a nu emite în termenul legal certificatele de urbanism, autorizațiile de construire/desființare și documentațiile de urbanism, după cum ISC a constat aceste fapte și l-a sancționat în nume personal pe acesta”.

Reprezentanții ADU vor solicita și informații cu privire la cine a plătit aceste amenzi, pentru că – dacă aceste amenzi au fost plătite din fonduri publice, respectiv bugetul Bucureștiului – atunci este o problemă de prejudiciu ce trebuie recuperat, întrucât a fost născut din culpa Primarului General (dacă lucrurile se vor confirma, vom sesiza Curtea de Conturi și vom solicita Consiliului General să constituie o comisie de ancheta și să auditeze aceste aspecte pentru luarea măsurilor)”.

Primarul General, amendat cu 40 de mii de lei de către ISC pentru că a întârziat emiterea certificatelor de urbanism

Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) l-a amendat pe edilul-șef al Capitalei pentru neemiterea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construcții pe anul 2021. Astfel, Nicușor Dan a primit două sancțiuni în valoare de 20 de mii de lei fiecare.

Controlul ISC s-a desfășurat în luna noiembrie a anului 2021 și – potrivit inspectorilor – documente privind cereri de emitere a certificatelor de urbanism, cu termen de soluționare depășit, erau ”la semnat” la primarul general.

”Acțiunea de control în domeniul disciplina în autorizarea executării lucrărilor de construcții, desfășurată în perioada 19-22.11.2021, de către personal cu atribuții de control din cadrul Inspectoratului Regional în Construcții București-Iflov, a avut ca obiect verficarea respectării, de către primarul general al municipiului București, a termenelor de emitere a certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire (…). Având în vedere faptul că aspectele constatate constituie contravenții, domnul Dan Nicușor Daniel, în calitatea sa de primar general al municipiului București, cu responsabilitate în vederea emiterii certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construire, a fost sancționat cu amenda contravențională în cuantum de 20.000 lei pentru neemiterea în termenul legal a certificatelor de urbanism”, s-a prcizat în documentul obținut de GÂNDUL.

Nicușor Dan, obligat să plătească despăgubiri de peste 317.000 de euro unui dezvoltator imobiliar

Printr-o decizie a Tribunalului București, Nicușor Dan este obligat să plătească despăgubiri în valoare de peste 317.000 de euro unui dezvoltator imobiliar. Motivul? Nu a avizat tăierea a doi arbori.

Judecătorii au dispus și ca Direcția de Mediu a Capitalei și primarul general să emită avizul pentru defrișarea celor doi arbori. În caz contrar, ei vor trebuie să plătească câte 1.000 de lei pentru fiecare zi care trece și în care nu pun în executare decizia magistraților.

”Obligă pârâtul Primarul General al Municipiului București la plata de despăgubiri în cuantum de 317.348,54 Euro, echivalent în lei la dată plății, către reclamantă, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de reclamantă, până la 30.06.2021, pentru neîndeplinirea obligației legale”, a decis Tribunalul Capitalei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati