De săptămâna viitoare, meseria de lucrător cu copilul va fi în Catalogul ocupaţiilor

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunțat că meseria de lucrător cu copilul se va regăsi, de săptămâna viitoare, în Catalogul clasificării ocupaţiilor din România.

„Vom avea şi noi în România, în Catalogul profesiilor recunoscute şi acreditate oficial de statul român, meseria de lucrător cu copilul. Săptămâna viitoare va fi deja şi această meserie în catalogul clasificărilor (n.r. – Clasificarea ocupaţiilor din România), a fost un demers împreună cu Ministerul Muncii şi ne-au sprijinit foarte mult organizaţiile neguvernamentale tocmai pentru că este o necesitate (…) Susţin orice instrument sau iniţiativă care vine în sprijinul părinţilor, dar şi a profesioniştilor din sistemul de protecţie a copilului”, a precizat Firea în cadrul unui eveniment la Senatul României

Ea a precizat că Guvernul va asigura, prin Ministerul Familiei, jumătate din cheltuiala cu copiii incluşi în Observatorul Naţional al Copilului.

„Noutatea este aceea că Guvernul va asigura, prin Ministerul Familiei, jumătate din cheltuiala cu aceşti copii incluşi în Observatorul Naţional al Copilului, şi jumătate autoritatea locală, deci cumva ridicăm şi presiunea de pe autoritatea locală şi o încurajăm să fie mai participativă”, a transmis ministrul Familiei.

În opinia ei, cea mai importantă muncă în relaţia cu copiii din România este aceea de a preveni situaţiile de risc, cum ar fi abandonul.

„Cea mai importantă muncă în relaţia cu copiii din România este aceea de a preveni situaţiile de risc, de a fi abandonaţi, de exemplu, unii dintre ei de către familie la stat. Legea prevenirii separării copilului de familie a fost adoptată în Senat şi aşa cum am prevăzut în această lege (…) autorităţile locale şi colegiile din care fac parte medicul din comunitate, poliţistul de proximitate, profesorul, directorul de şcoală şi societatea civilă vor constata care sunt acei copii care ori au părinţii la muncă în străinătate şi sunt cu bunicii, care au îmbătrânit, nu mai au resurse financiare, acei copii nu mai au alimentaţia potrivită, rechizitele necesare pentru a merge la şcoală, îmbrăcăminte adecvată etc., toţi aceşti copii vor fi incluşi în ONC”, a conchis Firea.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati