De săptămâna viitoare vor fi disponibile în şcoli testele pe bază de salivă

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că, de săptămâna viitoare, vor fi disponibile testele pe bază de salivă în şcoli.

“Tocmai ce am avut o discuţie cu reprezentanţii ONAC. Procedura de achiziţie este în curs de finalizare, iar săptămâna viitoare, am primit garanţii că vor fi livrate în şcoli prin intermediul DSU, pe baza repartiţiei, în funcţie de numărul de beneficiari, repartiţie pe care Ministerul Educaţiei a transmis-o către DSU, vor fi disponibile testele pe bază de salivă în cursul săptămânii viitoare în şcolile din România”, a afirmat ministrul, citat de News.ro.

”Mai mult decât atât nu pot garanta pentru milioane de elevi”

Întrebat cum se va asigura că aceste teste vor fi folosite, Sorin Cîmpeanu a declarat: “Având în vedere că procedura de administrare a acestor teste este mult mai simplă, îmi exprim încrederea în responsabilitatea părinţilor, cadrelor didactice, cu privire la utilizarea acestor teste. Mai mult decât atât nu pot garanta pentru milioane de elevi şi părinţi”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati