De ziua Micii Uniri, ministrul Antreprenoriatului cere educarea turiștilor care distrug natura

Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Turismului, afirmă că e trist să constate cum vandalismul aduce distrugeri locurilor lăsate de natură, pe care fiecare dintre noi ar trebui să le protejeze.

„Sunt mândru pentru că sunt român. Avem atât de multe motive să ne lăudăm ţara. De la oameni muncitori şi sinceri, la tradiţii îmbietoare şi peisaje unice sau excepţionale. Sunt însă trist să văd cum vandalismul şi lipsa de respect a câtorva dintre noi aduc distrugeri locurilor lăsate de natură, locuri pe care fiecare dintre noi ar trebui să le protejeze. Nu am toleranţă faţă de astfel de manifestări şi nu voi înţelege niciodată egoismul celor care lasă prăpăd în urma lor. Formatiunea carstică ”Inelul Doamnei” din Gorj este un astfel de caz”, scrie Cadariu pe Facebook.

Oficialul afirmă că avem nevoie de educarea turiştilor şi de implicarea instituţiilor abilitate pentru sancţionarea comportamentelor, astfel încât să ne asigurăm că şi peste ani, acţiunile omului conservă, valorifică şi promovează, nu distrug.

„Despre astfel de obiective este ziua de 24 ianuarie, când se împlinesc 163 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. La mulţi ani, stimaţi români!”, încheie ministrul.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati