UPDATE Sentința în dosarul ”Colectiv” a fost amânată din nou

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) discută, vineri, sentinţa definitivă în dosarul ”Colectiv”, în care fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu, în legătură cu tragedia în urma căreia au decedat 64 de persoane.

UPDATE Ora 09:53 Pronunţarea în dosarul Colectiv a fost amânată din nou, vineri, de Curtea de Apel Bucureşti, magistraţii anunţând un nou termen pentru 3 mai.


Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti dau vineri decizia definitivă în dosarul principal de la Colectiv. Patronii clubului, pirotehniştii, pompierii şi responsabilii din administraţia publică află dacă vor merge sau nu la închisoare.

Curtea de Apel Bucureşti a amânat pe 3 martie, pentru 15 aprilie, pronunţarea sentinţei definitive în dosarul „Colectiv”, în care fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu, în legătură cu tragedia în urma căreia au decedat 64 de persoane.

Procesul s-a terminat în luna decembrie 2021, iar judecătorii au amânat în două rânduri pronunţarea sentinţei, pe 3 ianuarie şi 3 martie 2022.

Procesul se află în faza de apel, după ce, pe 16 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti a decis următoarele condamnări:

  • Cristian Popescu-Piedone – 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv;
  • cei trei patroni ai clubului Colectiv, Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu – câte 11 ani şi 8 luni închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă;
  • Daniela Niţă, patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists (decedată între timp) – 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare;
  • pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise – 9 ani şi 8 luni de închisoare şi, respectiv, 10 ani;
  • Cristian Niţă, director al firmei de artificii – 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare;
  • George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI – câte 9 ani şi 2 luni de închisoare.
  • Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie – 8 ani de închisoare;
  • Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior – 7 ani;
  • Ramona Sandra Moţoc, referent superior – 3 ani de închisoare cu suspendare şi prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati