Decizie de ultimă oră pentru turiștii care vor să ajungă în Grecia. Până marți a fost suspendată emiterea de formulare de călătorie pentru cei care merg în vacanță cu mașina sau cu autocarul.
Prin urmare, cine a obținut formular până acum poate pleca în concediu în Grecia, cine nu, după ziua de luni. Aceasta în condițiile în care, de miercuri dimineață, e obligatorie prezentarea unui test negativ COVID la singurul punct de frontieră terestru deschis pentru intrarea turiștilor în țară, Kulata-Promachonas, scrie Digi24.
Ministerul român de Externe confirmă măsurile luate de autoritățile elene: formularele de călătorie pentru Grecia, pe cale rutieră, au fost suspendate până marți. Testul negativ pentru COVID-19 de care este nevoie la graniță devine obligatoriu de miercuri. Nu sunt afectatati de această decizie cei care ajung cu avionul pe insulele grecești.
Toţi cetăţenii străini care intră în Grecia cu autoturismul prin punctul de trecere a frontierei Kulata-Promachonas în scop turistic sunt obligaţi, începând cu 15 iulie, să prezinte un test molecular negativ pentru infecţia cu COVID-19 efectuat cu maximum 72 de ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Republicii Elene, informează, sâmbătă, un comunicat MAE.
Potrivit sursei citate, această obligaţie intră în vigoare începând cu ziua de miercuri, 15 iulie, ora 6:00, şi nu 14 iulie, aşa cum comunicaseră, iniţial, autorităţile elene.
Unde se fac testele covid-19
Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie emise în limba engleză şi să conţină numele şi prenumele persoanei testate, precum şi seria şi numărul cărţii de identitate sau ale paşaportului persoanei respective.
MAE reaminteşte că prezentarea acestui test nu exclude obligaţia de completare a formularului electronic PLF (Passenger Locator Form) cu 24 de ore anterior momentului intrării pe teritoriul Greciei şi nici posibilitatea testării aleatorii la intarea pe teritoriul Republicii Elene.
Totodată, conform informaţiilor comunicate public de autorităţile elene, platforma electronică care permite completarea formularului Passenger Locator Form nu va fi disponibilă până marţi, 14 iulie, ora 00:01, pentru intrarea în Grecia pe cale rutieră.