Sibiu, Călărași, Giurgiu, Brăila și București au suspendat parțial cursurile din cauza gripei, ceea ce înseamnă că peste 1.000 de elevi vor sta acasă după ce au fost înregistrate cazuri de gripă, scrie stiripesurse.ro.
Școli din Sibiu, Călărași, Giurgiu, Brăila și București au suspendat parțial cursurile din cauza gripei, ceea ce înseamnă că peste 1.000 de elevi vor sta acasă după ce au fost înregistrate cazuri de gripă.
În urma notei pe care Ministerul Educației și Cercetării pe care a transmis-o inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București, situația centralizată la nivel național arată în felul următor:
– În județul Brăila este o unitate de învățământ închisă parțial
– În județul Sibiu sunt două unități de învățământ închise parțial
-În județul Călărași este o unitate de învățământ închisă parțial
– În județul Girugiu este o unitate de învățământ închisă parțial.
- În Capitală sunt 25 de școli și grădinițe care au suspendat parțial cursurile, săptămâna aceasta, potrivit Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
„1.025 de elevi sunt afectați (a nu se înțelege bolnavi) de suspendarea cursurilor din aceste unități de învățământ”, transmite Ministerul Educației