DECIZIE ȘOC / Noul guvern Orban ANULEAZĂ și programele Comerț și Microindustrializare 2019

După ce programul Start-Up Nation, ediția a III-a, ce trebuia lansat în această toamnă, a fost AMÂNAT, a urmat o nouă decizie ȘOC a noului guvern Orban – 

  • programele Comerț și Microindustrializare 2019, prin care statul ar fi trebuit să acorde firmelor mici și mijlocii românești finanțări de câte 52.000 euro, respectiv aproape 100.000 Euro – AU FOST ANULATE – a declarat, ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de afaceri, la solicitarea StartupCafe.ro.

”Anul acesta, până la această dată, nu au fost deschise aplicațiile de înscriere întrucât  furnizorul desemnat să realizeze aceste aplicații nu și-a respectat obligațiile contractuale, ministerul fiind nevoit să anuleze contractul de achiziție a serviciilor. În lipsa unor aplicaţii informatice funcţionale de  înscriere și gestiune a programelor naționale, lansarea acestor programe în anul 2019 este imposibilă”, a afirmat Ministerul Economiei, pentru StartupCafe.ro.

Programul Microindustrializare ar fi trebuit să se deruleze în anul 2019 cu un buget de 22.678.000 lei (credite de angajament), bani care vor ajunge pentru circa 50 de beneficiari, la valoarea maximă a ajutorului de la stat de câte 450.000 de lei.

De asemenea, Programul Comerț ar fi trebuit să se desfășoare în anul 2019 cu un buget de 15.392.000 lei (credite de angajament), bani care ar fi ajuns pentru 61 de firme, la valoarea maximă a ajutorului, de 250.000 de lei.

Sursa: StartupCafe.ro

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati