PRO TV face câteva modificări privind continuarea concursului ”Românii au talent”, la vreme de pandemie. Concursul va mai avea doar trei ediții: ultimele preselecții, pe 15 mai, una cu înregistrări, pe 22 mai, (în locul semifinalei) și finala, programată pe 29 mai.
Pe 22 mai, de la 20.30, unele dintre cele mai originale momente ale acestui sezon vor fi revăzute, într-o ediție specială. Telespectatorii vor avea ocazia de a revedea acrobații care i-au încântat, interpretări care i-au făcut să aplaude de acasă sau dansuri care i-au emoționat. Cine va convinge publicul și va reuși să obțină voturile acestuia pentru a câștiga premiul de originalitate, vom afla o săptămână mai târziu, adică în seara finalei, pe 29 mai, scrie paginademedia.ro.
PRO TV anunță că în marea finală vor participa concurenții care au reușit să obțină golden buzz-ul în acest sezon. Deci, în finala din 29 mai, se vor lupta pentru premiul de 120.000 de euro cei 10 concurenți care au primit buton auriu de la jurați, de-a lungul sezonului. Legat de faptul dacă finala va fi live sau înregistrată, va fi un mix de imagini noi (chiar în direct) și imagini înregistrate.