Decret militar | Nuntă, botez sau înmormântare cu cel mult 8 persoane. Preoții pot oficia slujbe online din biserică, fără enoriași

Ordonanța militară numărul 2 adoptată sâmbătă prevede măsuri stricte pentru organizarea nunților, botezurilor sau înmormântărilor. Conform documentului, actele religioase pot fi oficiate de preoți doar dacă la ele participă cel mult 8 persoane. De asemenea, preoții pot împărtășii credincioșii bolnavi la domiciliul acestora.

„Se pot oficia acte liturgice/religioase cu caracter privat (botez, cununii, înmormântări), la care pot participa maximum 8 persoane, cât și împărtășirea credincioșilor bolnavi la domiciliul acestora”, se arată în ordonanța militară.

De asemenea, ordonanța prevede ca preoții să poată oficia slujbe online, din biserică, fără enoriași.

„Se pot oficia slujbe în lăcașurile de cult, de către slujitorii bisericești/religioși, fără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau online”, se mai arată în document.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati