Marți, 22 iunie, au avut loc în Capitală evenimente comemorative cu prilejul celei de-a 80-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei.
Marcând cea de-a 80-a aniversare de la începutul Marelui Război pentru Apărarea Patriei, la memorialul militar „Herăstrau“ din București, a avut loc ceremonia de depunere a coroanelor de flori la monumentul Soldatului sovietic, în memoria ostașilor și ofițerilor Armatei Sovietice, căzuți pe teritoriul României în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, se precizează într-o postare a Ambasadei Rusiei la București pe pagina de Facebook.
Conform aceleiași surse, au fost intonate imnurile naționale ale Rusiei și României precum și ale statelor CSI care au participant la eveniment.
În discursul său, Ambasadorul Rusiei în România Valery Kuzmin a subliniat că în aceste zile ne amintim de începutul Marelui Război pentru Apărarea Patriei, una dintre cele mai mari tragedii din istoria Rusiei.
”Zeci de milioane de oameni au murit, iar potențialul economic și patrimoniul cultural au suferit daune enorme. El a remarcat că cetățenii Rusiei și ai multor țări ale lumii sunt mândri de curajul și reziliența eroilor Armatei Roșii și a lucrătorilor frontului intern, care nu numai că au apărat independența și demnitatea Patriei, dar au salvat și Europa și întreaga lume din sclavie.”, mai transmite Ambasada Rusiei pe pagina oficială de socializare.
La eveniment au participat ambasadorii Belarusiei, Kazahstanului și diplomații ambasadei Azerbaidjanului, angajații Reprezentanței Ministerului Apărării din Rusia pentru organizarea și desfășurarea activității comemorative de cinstire a eroilor în străinătate, a Centrului Rus de știință și cultură din București, profesori și elevi ai școlii de pe lângă Ambasada rusă.
Conform aceleiași postări a Ambasadei Federației Ruse la București, coroane de flori au fost, de asemenea, depuse de reprezentanți ai societății civile din România, ai mediului de afaceri ruși și români, organizațiilor de compatrioți.