Deputatul AUR, Lilian Scripnic, atrage atenția asupra faptului că sunt greve organizate de diferite categorii de profesioniști constant, cel puțin in ultimele luni. Guvernul nu a reușit să explice de ce pentru a economisi, s-a ajuns la concluzia ca doar o parte din lucrătorii de la buget să nu mai aibă anumite posibilități de angajare sau de creșteri salariale.
„Așa cum era de așteptat, o consecință a adoptării noii legi a pensiilor și a ordonaței austerității din această toamnă este faptul că angajații din diverse instituții ale statului au inițiat proteste spontane sau au intrat în grevă începând cu mijlocul lunii noiembrie. Rând pe rând, angajații din teritoriu, din direcțiile de sănătate publică, din casele județene de pensii, inspectoratele teritoriale de muncă, personalul TESLA din spitale, cei de la ambulanță și salvamontiștii au protestat pentru gravele inechități din noua legislație a pensiilor și cea a salarizării.
Săptămâna trecută am fost în mijlocul angajaților Casei Județene de Pensii Galați care, alăturându-se colegilor de la nivel național, au protestat față de salariile mici din direcțiile județene și discriminarea la care sunt supuși prin diferențele nejustificate care există față de salariile funcționarilor din aparatul central, în condițiile în care volumul de muncă este din ce în ce mai mare din cauza faptului că tot mai mulți angajați migrează spre alte instituții.
Acest fenomen poate genera o gravă disfuncționalitate sistemului în condițiile în care în 2024 va începe procesul de recalculare. Nu știm cu ce oameni se va face aceasta dat fiind existența unui deficit major de personal.”, transmite deputatul într-un comunicat de presă.
Acesta consideră că Guvernul este nepăsător și că, la aproape două săptămâni de la începerea protestelor, niciun reprezentant al Guvernului, fie el chiar și de la nivel local – prefect sau subprefect – nu a avut o întrevedere cu oamenii pentru a le afla revendicările.
„Guvernului social-democrat și liberal nu îi pasă de acești oameni care desfășoară o muncă dificilă, cu un grad mare de solicitare intelectuală, psihică și chiar fizică, de multe ori cu ore suplimentare efectuate și neplătite. Discutând cu oamenii am constatat că cererile lor sunt întemeiate, iar dacă Guvernul nu va avea un dialog cu ei și nu va veni cu soluții imediate, va trebui să își asume blocajul iminet care se va produce.
Probabil că acest Guvern va ieși din letargie atunci când va fi vorba de acordarea sau mărirea unor pensii speciale. Între timp, pensionarii simpli ai acestei țări pot sta la cozi sau pot aștepta oricât la ușile închise ale direcțiilor județene!!!
Avand în vedere cele expuse solicit reprezentanților Guvernului să ia urgent măsuri pentru rezolvarea inechităților salariale și să asigurare condiții de muncă decente, să verifice normarea muncii și dacă este necesar să se recurgă la adoptarea unor organigrame corespunzatoare noilor cerințe, cu suplimentare de personal acolo unde este nevoie!
Domnilor guvernanți, nu ignorați oamenii care muncesc în teritoriu, doar pentru că în casele județene de pensii nu prea sunt locuri călduțe pentru clientela de partid! Nu vă bateți joc de cei ce fac ceva cu adevărat util pentru populația țării!”, mai spune deputatul.