Deputat PNL: Alegerile electorale vor fi amânate

Deputatul PNL Ovidiu Raetchi a declarat, luni, că alegerile locale vor fi amânate, afirmând că oamenii se vor gândi la voturi numai atunci când pandemia de coronavirus va trece.

“Nimic mai iresponsabil și mai stupid în aceste zile, pentru orice autoritate publică – mai ales cele mici și greu de controlat centralizat precum primăriile – decât să ia decizii din calcul politic – și nu în baza interesului general. Calcul politic, așa cum era el înțeles ieri, nici măcar nu mai exista azi: esti orb daca nu înțelegi că societatea în ansamblu trebuie protejată și ca nimănui nu îi pasă acum de pachetele tale de cadouri și de reclama ta plătită pe FB. Fiecare decizie luată cu gândul la voturi – deși e evident ca alegerile vor fi amânate – se va plăti scump când consecințele vor iesi la iveală. Logica liniară cu care sunt obișnuiți profitorii politici – fac asta și câștig asta – pur si simplu nu se aplică în situații de pandemie sau catastrofă: predicțiile simpliste nu functioneaza în contextul unei super-lebede negre și efectele perverse devin mult mai probabil”, a scris Ovidiu Raețchi, pe Facebook.

Liberalul a cerut politicienilor ”să își facă datoria  și să tacă”.

”Apelul meu pentru fiecare politician și decident este acesta: fă-ți datoria și taci! E sănătos pentru societate, e sănătos pentru tine. Oamenii se vor gândi la voturi numai când vom depăși cu bine acest moment. Și vor dori să vadă tabloul în ansamblu, cu bune și rele. E acel gen de situație în care responsabilitatea și maturitatea politică chiar se vad si chiar sunt răsplătite”, a conchis Ovidiu Raețchi.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati