Deputatul PNL Cristian Băcanu susține, într-un mesaj publicat pe Facebook, că la instituția Avocatul Poporului un director beneficiază de spor de praf și condiții vătămătoare în valoare de 2.500 de lei. „Ceva nu este în regulă cu atâtea sporuri!”, scrie deputatul PNL.
„2500 de lei este sporul de praf și condiții vătămătoare pe care îl primește lunar un director din instituția ”Avocatului Poporului” (…) 2500 de lei! Adică un salariu minim pe economie. Sau puțin peste 10 alocații majorate. Sau aproape două pensii medii. Și asta pentru că stă, aparent, în praf. Că de lucrat în condiții vătămătoare, mă îndoiesc sincer că o face. Este unul din multele sporuri, plătite din bani publici luați de la investiții în infrastructură, în sănătate, în educație și în alte domenii vitale, cu care PSD și-a cumpărat liniștea și și-a îmbuibat camarila de partid.”, scrie Cristian Băcanu, scrie Digi24.
Acesta susține eliminarea unor astfel de sporuri care „căpușează banul public”.
„Și în mediul privat se lucrează cu calculatorul, dar de spor pentru că își obosesc ochii nici nu poate fi vorba. Și nici de spor de stres. Și nici de spor de mediu toxic. Și nici de multe astfel de sporuri, care mai de care mai jignitoare la adresa bunului simț și mai agresive cu banul public. Ban pe care îl varsă la buget, lună de lună, cei care lucrează în mediul privat; de cele mai multe ori în stres, în mediu toxic sau în fața unui calculator. Fără să primească niciun spor, evident!
Cred că trebuie să taiem răul din rădăcină și să punem stop căpușării bugetului de stat prin astfel de practici PSD-iste”, mai scrie deputatul.