Deputat PSD – atac la Nicușor Dan: Nu are absolut nicio tangență cu administrația publică; Ne arată încă o dată că nu știe ce să facă cu funcția în care a fost ales

”După ce a criticat isteric proiectele doamnei Gabriela Firea, a ajuns să și le asume și să se laude cu ele, iar acum caută să implementeze măsurile și soluțiile identificate tot de fostul primar general, una dintre acestea fiind introducerea taxei de poluare la autovehicule în București”, spune deputatul social-democrat Cornel Folescu.

Parlamentarul mai spune despre edilul Capitalei că alege să ducă ipocrizia pe o nouă culme și, totodată, să ne demonstreze că nu are absolut nicio tangență cu administrația publică.

Folescu: Nicușor Dan ne arată încă o dată că nu știe ce să facă cu funcția în care a fost ales.

Atacul vine în contextul în care ar exista discuții ca șoferii care vor circula în București, dar nu au mașinile înregistrate în Capitală, să plătească o taxă deloc mică, potrivit unui proiect al Primăriei care ar urma să intre în dezbatere publică.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati