Deputaţii din Forţa Dreptei şi USR au depus o moţiune simplă împotriva ministrului de Interne, Lucian Bode

Parlamentarii din Forța Dreptei și USR au depus moţiunea simplă „Siguranţă şi încredere sau debandadă şi furt? Ministrul Bode trebuie să răspundă pentru dezastrul pe care l-a creat”. Aceasta a fost înregistrată, marți, în plenul Camerei Deputaţilor.

Potrivit unui comunicat de presă al partidului Forţa Dreptei, Lucian Bode trebuie să dea socoteală în Parlament, cu prilejul dezbaterii moţiunii simple, pentru activitatea desfăşurată în fruntea ministerului.

„În loc să se preocupe de siguranţa cetăţenilor, actualul ministru al Afacerilor Interne sfidează inteligenţa românilor patronând una dintre cele mai mizerabile afaceri de corupţie de după Revoluţie, în favoarea unor apropiaţi ai preşedintelui Klaus Iohannis. Parlamentarii din Forţa Dreptei susţin retragerea sa din funcţia de ministru de Interne şi solicită tuturor parlamentarilor ca prin vot să se disocieze de practicile toxice şi antidemocratice ale lui Lucian Bode”, mai indică sursa citată.

Conform Regulamentului forului legislativ, moţiunea simplă trebuie supusă dezbaterii şi votului în plenul Camerei Deputaţilor în maximum o săptămână de la data depunerii.

Textul moţiunii simple poate fi accesat AICI.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati