În sedința de luni a Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a UE, deputatul neafiliat în Parlamentul European Luis-Vicențiu Lazarus (NI) a cerut lămuriri în privința modului în care au fost impuse diverse restricții asupra zootehnicei din România, fără ca oamenilor să li se explice clar de ce și fără să li se ofere un sprijin serios.
“Comisia Europeană ar trebui să ne spună dacă își dorește ca noi să trecem la producția de proteine vegetale din soia, insecte sau carne artificială. Altfel nu-mi explic de ce unele prevederi sunt atât de aberante. Mă refer aici și la partea aceasta cu bolile.
Dl. vicepreședinte Buda remarca faptul că în urmă cu ceva ani, 2015-2016 a sesizat apariția pestei porcine, a atenționat Comisia Europeană, dar aceasta a răspuns că are totul sub control și n-a făcut nimic.
Azi România este tot roșie, tot cu pesta porcină. Mai mult decât atât, a apărut și pesta ovină. De pildă, în România, pe data de 14 aprilie s-a raportat lichidarea ultimului focar de pestă ovină și, totuși, România are blocat exportul de oi vii până pe 30 septembrie. Ce logică este aici? În România foarte multi fermieri și ciobani au renunțat efectiv să mai desfășoare aceasta activitate. Fie din cauza măsurilor aberante ale guvernului, care de cele mai multe ori dă vina pe Comisia Europeană că îi impune tot felul de lucruri, ori trebuie să stabilim până la urmă care sunt prioritățile noastre? Ori ajutăm fermierii și ciobanii, ori ajutăm întregul sector zootehnic, ori trecem pe altceva? De aceea, oamenii sunt foarte nedumeriți și supărați de aceste lucruri. Poate dl. Buda ne poate explica. De pildă, de ce nu face nimic în acest moment pentru ca România să poată exporta ovine?”, a întrebat europarlamentarul.
Răspunderea îi revine exclusiv deputatului care finanțează această activitate politică și de informare. Parlamentul European nu este responsabil pentru nicio eventuală utilizare a informațiilor conținute în prezentul document.


