Din 21 septembrie, Teatrul „Stela Popescu” revine în atenţia publicului cu spectacole dedicate copiilor, mai exact elevilor din şcolile bucureştene, dar nu numai, aflaţi în primele săptămâni de şcoală, dar şi cu spectacole dedicate publicului adult.
Spectacolele programate dimineaţă la Sala mică a Palatului copiilor sunt Lampio (sâmbătă, 21 septembrie, ora 11.00), Revolta poveştilor (vineri, 27 septembrie, ora 10) şi Micul prinţ (sâmbătă, 28 septembrie, ora 11), surpriza lunii septembrie fiind spectacolul de la Otopeni din 29 septembrie, ora 11, cu Lampio.
Seria spectacolelor Teatrului „Stela Popescu” care revin în atenţia publicului din luna septembrie începe cu Dragostea celor trei portocale, programată duminică, 22 septembrie, ora 19, la Sala Mare a Palatului Copiilor, urmată vineri, 27 septembrie, ora 19, de Hoţul de mărgăritare, şi de Femeia, eterna poveste, duminică, 29 septembrie, ora 19, ambele la Sala Mică a Palatului Copiilor.
Bilete online: www.mystage.ro, www.bilete.ro, www.startickets.ro,www.bilet.ro şi la casa de bilete StarTickets de la Palatul Naţional al Copiilor.
Povestea delicată şi plină de sensibilitate adaptată şi dramatizată pentru copii Lampio şi grăuntele de lumină continuă să atragă săli pline de copii la Palatul Copiilor. Deviza sub care se petrec toate întâmplările poveştii noastre : „Poţi străluci doar atunci când faci ceea ce îţi place cu adevărat!” Lampio este un licurici care şi-a pierdut lumina. Nu ştie unde şi când, dar este convins că trebuie să o găseasca. Altfel, ce ar mai fi un licurici pe Pământ fără lumina? Şi uite aşa apar miracole, magie, prieteni, provocări, iar căutările micului nostru personaj nu se opresc până nu îşi descoperă menirea în viaţă, pentru că el asta caută, de fapt. Micul Lampio este erou într-o poveste terapeutică despre curaj, determinare, talent şi descoperirea propriei valori. Este un spectacol care trebuie văzut cu sufletul, locul în care oamenii trăiesc cele mai mari transformări.
Micul Prinţ este un spectacol de teatru – dans despre inocenţa copilăriei, o călătorie stelară a doi prieteni, cuplu copil – adult, o relaţie umană care poate fi regăsită, într-o anumită măsură, în orice familie. În această aventură, copilul întâlneşte personaje care îl ajută să descopere drumul către simplitatea vieţii. Adultul face o călătorie în sens invers şi descoperă importanţa inocenţei în viaţa adultă. Este o poveste despre prietenie în sensul ei cel mai pur, despre acea prietenie care depăşeşte barierele de vârstă şi spaţiu.
Revolta Poveştilor este o piesă care vrea să arate atât copiilor cât şi părinţilor că poveştile pot continua să existe doar dacă sunt citite, cultivate şi iubite. Altfel, toate personajele cu care noi, adulţii, am copilărit se revoltă, se urâţesc şi devin anacronice. Cine rezolvă problema? Tot nişte copii care, atraşi în lumea cunoaşterii şi imaginaţiei, restabilesc ordinea şi salvează de la uitare emoţiile întâlnirii cu personajele de basm. Revolta Poveştilor este o poveste terapeutică care ne îndeamnă să medităm asupra mesajului pe care îl transmite.
Spectacolul Dragostea celor trei portocale, după o schiţă de Carlo Gozzi, în regia lui Michele Modesto Casarin, este inspirat din celebrul basm antic scris de Gozzi în 1761, dramatizat pentru această producţie de Carlotta Pansa şi Michele Modesto Casarin, tradus de Oana Boşca Mălin şi Matei Stoenescu. Echipa cu care lucrează Michele Modesto Casarin este recunoscută la nivel internaţional şi este formată din Licia Lucchese (scenograf şi designer costume) şi Stefano Perocco di Meduna (creator de măşti), care colaborează cu artişti din România, precum coregrafa Ioana Macarie şi muzicianul Raul Kusak, asistent regie fiind Ioana Rufu.
Spectacolul Hoţul de mărgăritare în regia Amaliei Ciolan, scenografia Mihaelei Popescu şi coregrafia Ioanei Macarie revine pe scenă. Textul piesei Hoţul de mărgăritare, scris în anii 50 de mitropolitul Bartolomeu Anania, este centrat pe parabola Fiului Risipitor, una dintre cele mai cunoscute pilde evanghelice. Piesa prezintă în faţa spectatorilor două dintre dimensiunile fundamentale ale creştinismului, generozitatea şi dragostea de Dumnezeu şi invită la meditaţie şi reflecţie. Textul este plin de figuri de stil şi de imagini de o frumuseţe stilistică, dar şi teologică deosebită, dezvăluind spectatorului deopotrivă pe scriitorul Valeriu Anania şi pe călugărul Bartolomeu Anania. Conceptul regizoral nu se limitează la cuvânt, spectacolul beneficiind de contribuţia corpului de balet al Teatrului „Stela Popescu”, care îşi descoperă valenţe noi, jucându-se la graniţa dintre coregrafie şi joc scenic.
Femeia, eterna poveste este un spectacol în regia lui Attila Vizauer, o poveste interbelică după un scenariu de Ema Stere. Scenografia îi aparţine Ancăi Albani, iar coregrafia Ioanei Macarie. Acţiunea se petrece pe terasa localului bucureştean „Leul şi cârnatul”, într-o seară de vară, prin 1937 sau 1938. Protagoniştii sunt Maria, proaspăt angajată la bucătărie şi chelnerul Pavel. Povestea evoluează în jurul celor care se află în local, printre care Maria recunoaşte un bărbat de la o masă, cel care urma să se căsătorească cu stăpâna ei, Tita Cristescu, ucisă în ziua de Crăciun a anului 1935. Bărbatul este acum însoţit de o tânără şi, pentru ea, plăteşte o dedicaţie care deschide programul muzical al serii. Povestea alternează cu momente muzicale celebre ale vremii, pe care le veţi recunoaşte cu siguranţă, precum Iubesc femeia (Cristian Vasile), Femeia, eterna poveste (Titi Botez), Ce faci astă seară tu (Dorel Livianu) şi nu numai.
