Deschiderea expoziţiei „Arta Tranşeelor”, joi, la Muzeul Naţional de Istorie a României

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), în parteneriat cu inginerul Cristian Dumitru (Asociaţia Muzeul Jucăriilor) anunţă deschiderea expoziţiei temporare „Arta Tranşeelor”. Evenimentul va avea loc joi, începând cu ora 13,00, la sediul Muzeului din Calea Victoriei nr. 12, sector 3.

Expoziţia cuprinde peste 400 de bunuri culturale cu valori artistice deosebite grupate în jurul fenomenului Trench art, reprezentând cea mai mare colecţie privată din România. Piesele: vaze pentru flori, brichete, tabachere, rame pentru fotografii, veioze, căni, sfeşnice, realizate, în marea majoritate, în timpul Primului Război Mondial, dar şi ulterior de către soldaţi, prizonieri sau de invalizi de război din cartuşe, obuze, proiectile, lăzi de muniţie, binocluri, canistre, grenade, aparţin inginerului. Cristian Dumitru. Cele mai multe dintre obiectele expuse au fost achiziţionate din România, pe parcursul a trei decenii.

Artiştii tranşeelor au creat opere care să le reprezinte identitatea naţională, dar să aibă şi o funcţie practică, convertind deşeuri militare. Pornind de la acest deziderat, a derivat marea diversitate a obiectelor, care au trecut treptat din domeniul militar în cel civil.

Expoziţia va fi accesibilă publicului în perioada 24 octombrie – decembrie 2019.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati