Descoperire RARĂ a unui bărbat din București. Ce a găsit cu detectorul de metale într-o pădure

Un bărbat în vârstă de 44 ani, din Bucureşti, a descoperit, luni, în pădurea Cărbuna din comuna Vânători Neamţ, mai multe proiectile rămase neexplodate din Al Doilea Război Mondial.

Descoperirea a fost făcută cu ajutorul unui detector de metale pe care bucureşteanul îl deţine legal şi îl foloseşte de fiecare dată când vine la părinţii săi, din localitatea Vânători Neamţ, informează Digi24.

„Echipa pirotehnică din cadrul ISU Neamţ a fost solicitată să intervină pentru asanarea a trei lovituri de aruncător de calibru 60 milimetri, a unei grenade de mână ofensivă şi a două focoase pentru lovituri de aruncător. La locul indicat s-au deplasat pirotehniştii nemţeni cu autospeciala din dotare şi au verificat zona în care a fost găsită muniţia pe o suprafaţă de aproximativ 500 metri pătraţi. Au mai fost descoperite patru lovituri de aruncător de calibru 60 milimetri şi nouă cartuşe de calibru 7,92 milimetri”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, căpitanul Andrei Grancea.

Muniţia găsită a fost transportată şi depozitată în condiţii de siguranţă, iar ulterior va fi distrusă.

Bărbatul care a găsit muniţia nu se află la prima sa descoperire în pădurea Cărbuna, zona fiind fosta linie de front din timpul războiului.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati