Despăgubirile din dosarul ”Colectiv” vor fi plătite din Fondul de rezervă al Guvernului

Un proiect de hotărâre de guvern prevede ca despăgubirile stabilite de instanță în dosarul ”Colectiv”, în valoare de 64 de milioane de euro, să fie plătite din Fondul de rezervă al Guvernului, potrivit G4Media.

Banii vor fi virați în bugetul ISU București, urmând ca instituția să recupereze ulterior de la ceilalți vinovați o parte din ei, susține sursa citată.

Potrivit sursei citate, fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone și pompierii nu au fost obligați la plata în solidar a prejudiciului din dosar, deși au fost condamnați la pedepse cu închisoarea. Acțiunea civilă împotriva lor nu a fost admisă. Cei obligați de instanța de apel să achite daunele morale şi materiale din dosarul Colectiv sunt patronii clubului, pirotehniștii, firmele lor, UAT Sector 4 și ISU București-Ilfov.

Ce prevede proiectul de HG:

Articol unic

(1) Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne pe anul 2022, pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență – Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București – Ilfov, cu suma de 299.467 mii lei, la capitolul 61.01 „Ordine publică și siguranță națională”, titlul 59 „Alte cheltuieli”, reprezentând credite de angajament şi credite bugetare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pentru anul 2022.

(2) Sumele alocate potrivit prezentei hotărâri vor fi utilizate pentru plata cheltuielilor și despăgubirilor ocazionate de punerea în executare a Deciziei penale nr. 566/A din 12.05.2022, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul penal nr. 17008/3/2016, ce revin în sarcina Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București – Ilfov.

(3) Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență – Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București – Ilfov răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor alin. (1).

(4) Sumele rămase neutilizate se restituie la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului până la sfârşitul anului 2022.

(5) Se autorizează Ministerul Finanţelor să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Afacerilor Interne pentru anul 2022.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati