Dezbatere la masa rotundă a Primului Pact Ecologic Local din România, implementat în judeţul Ilfov

Miercuri, 10 ianuarie, la sediul Consiliului Județean Ilfov, a avut loc întâlnirea de lucru condusă de vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov, Ștefan Rădulescu, desfășurată în cadrul proiectului SME4GREEN, împreună cu partenerii din Italia, reprezentanți ai mediului academic, ai institutelor de cercetare – dezvoltare, IMM-uri şi ONG-uri.

Tema dezbaterii – construirea unei cooperări eficiente, cu scopul identificării unor noi măsuri pentru protecţia mediului şi pentru generarea unui schimb de bune practici în domeniul economiei verzi și circulare.

Specialişti din Olanda și Germania s-au alăturat, online, evenimentului, cu prezentarea rezultatelor pe care le-au obţinut în implementarea pactului ecologic local, a bunelor practici transferabile și a aspectelor concrete care să vină în întâmpinarea demersului județului Ilfov.

”De la cum putem sprijini mediul economic pentru a realiza o tranziție verde eficientă, la cele mai importante aspecte legate de acțiunile pe care societatea civilă le poate face, dar şi la exemple de inițiative sprijinite de autoritățile publice, în cadrul întâlnirii – toate au fost dezbătute drept potențiale soluții, deja testate în oraşele Amsterdam și Mannheim”, arată CJ Ilfov pe pagina de Facebook.

De asemenea, au fost analizate proiecte în implementare sau finalizate, care se bazează pe economia circulară, reducerea risipei alimentare, energie regenerabilă, monitorizarea poluării, colectarea și reciclarea deșeurilor, tranziția energetică și reciclarea bunurilor de consum.

Concluzia dezbaterii – comunitatea modernă are nevoie de proiecte complexe care necesită cooperarea societății civile și a sectorului privat.

Conștienți fiind că, în acest moment, este tot mai evidentă importanța alocării resurselor și susținerea IMM-urilor în adoptarea de planuri de dezvoltare care să țină cont de mediul înconjurător, Județul Ilfov – Consiliul Județean și partenerii săi susțin inovarea și creșterea sustenabilă pe termen lung și eforturile întreprinderilor mici și mijlocii care dezvoltă afaceri sănătoase, nu doar din punct de vedere financiar, ci și social.

Proiectul este cofinanțat de Comisia Europeană, prin apelul “Social economy and local green deals supporting SMEs to become more resilient”, în cadrul Programului “Single Market Programme – SMP COSME”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati