Gigi Becali a făcut o serie de dezvăluiri despre Helmut Duckadam într-un interviu pentru GSP, în care a spus câți bani a luat fostul fotbalist în ultimii 10 ani de la Becali.
Patronul FCSB spune că fotbalistul legendar a luat 300.000 de euro în zece ani, fără să lucreze mai nimic. Latifundiarul susține de asemenea că Duckadam a fost și în mai multe deplasări în străinătate.
„A început din august 2010 la noi, a luat 2.500 pe lună, deci în zece ani a câştigat de la mine 300.000 de euro, nevenind cam niciodată. Nu prea a venit la… Adică a venit de câteva ori. I-am dat un telefon să-l rog să se ocupe de portari. S-a dus o dată, nu s-a mai dus. Eu spun adevărul, nu-l acuz cu nimic. Deci, a luat 300.000 în zece ani, bani pe care i-a luat, pe care i-am dat eu. Vreau să-l acuz, fără să se supere, de minciună. Pentru că el spune: -Nu am fost invitat niciodată în deplasările din străinătate-. A fost el, Duckadam, în 26 de deplasări în străinătate.”, a declarat Becali, pentru GSP.