Dezvoltatorii anunță că locuințele se vor scumpi cu cel puțin 30%

Până la finalul anului, în marile oraşe, apartamentele vor fi cu 30 la sută mai scumpe decât în 2020, spun dezvoltatorii imobiliari. Pun creșterea pe seama majorării prețului la materialele de construcție. Un calcul la rece arată însă că de fapt creșterea nu ar trebui să fie mai mare de 6%, potrivit digi24.ro.

„Încă nu suntem la prețurile pe care preconizăm că le vom avea până la finalul anului”, a declarant la Digi24 Andrei Gherman, expert pe piața imobiliară. El a spus că această majorare ar putea ajunge de fapt până la 30 – 35 %.

El a afirmat ca prețul materialelor de construcție s-a majorat considerabil și a dat ca exemplu prețul la fier care s-a dublat.

Gherman a explicat că și prețul apartamentelor vechi a crescut, deoarece pentru ele cererea e acum mai mare decât oferta: „Având în vedere majorarea prețului apartamentelor noi, bugetul cumpărătorilor fiind limitat, ei s-au îndreptat spre imobile vechi, crescând cererea”.

S-au înregistrat cereri crescute și pentru locuințe cu curte proprie, în contextual pandemiei, când oamenii nevoiți să stea mai mult acasă, s-au reorientat cu privire la spațiul în care și-au dorit să locuiască.

„Un alt motiv ar fi că se discută eliminarea beneficiilor fiscale pe care dezvoltatorii le au, iar această decizie se va regăsi în prețul final al locuințelor

Așadar, prețul ar putea crește față de anul trecut cu 30 – 35 % spre finalul acestui an”, a spus Gherman.

Prețurile apartamentelor au crescut în marile orașe. La cât a ajuns prețul pe metru pătrat

În timpul pandemiei, locuinţele, indiferent de anul în care au fost construite, au înregistrat scumpiri considerabile.

Cinci dintre cele șase mari orașe monitorizate constant de Imobiliare.ro au înregistrat majorări ale valorilor medii de listare pe segmentul apartamentelor, cea mai semnificativă marjă de creștere fiind observată în Iași. Excepția de la regulă este reprezentată de Brașov, unde tendința generală de scădere a fost susținută exclusiv de segmentul locuințelor noi.

În București, în septembrie, prețurile apartamentelor disponibile spre vânzare au înregistrat un avans general de 0,9%, de la o medie de 1.569 de euro pe metru pătrat util, până la 1.583 de euro pe metru pătrat. Așteptările proprietarilor au fost mai ridicate doar pe segmentul locuințelor din blocurile vechi, care s-au apreciat cu 2,2%, de la 1.489 de euro pe metru pătrat, la 1.522 de euro pe metru pătrat. Pe de altă parte, locuințele din ansambluri rezidențiale au înregistrat o scădere de 0,2%, de la 1.621 la 1.617 euro pe metru pătrat.

În Brașov, indicele imobiliare.ro a consemnat, per ansamblu, o scădere de 0,7% al prețurilor apartamentelor, de la 1.442 de euro pe metru pătrat util la finele lui august, la 1.432 de euro pe metru pătrat la sfârșitul lui septembrie. Cu toate acestea, în cazul locuințelor din blocurile vechi a avut loc o creștere: este vorba de un avans de 0,6%, de la 1.342 la 1.350 de euro pe metru pătrat. La polul opus, locuințele noi din Brașov au înregistrat o scădere de 1%, de la 1.546 la 1.531 de euro pe metru pătrat.

În Cluj-Napoca, prețul apartamentelor s-a majorat cu 0,6% în septembrie, ajungând la o valoare medie de 1.985 de euro pe metru pătrat util, față de 1.973 de euro pe metru pătrat la finele lui august. Prețurile locuințelor din blocurile vechi au crescut cu 1,6% (de la 1.965 la 1.996 de euro pe metru pătrat), în vreme ce locuințele din ansamblurile noi au consemnat un recul de 0,5% (de la 1.983 la 1.974 de euro pe metru pătrat).

În prima lună de toamnă, valoarea medie a apartamentelor scoase la vânzare în Constanța a înregistrat o creștere de 1%, de la 1.347 de euro pe metru pătrat util, la 1.360 de euro pe metru pătrat. Prețurile s-au majorat pe ambele segmente de piață analizate, însă într-o măsură diferită: apartamentele vechi s-au apreciat cu 0,2% (de la 1.338 la 1.341 de euro pe metru pătrat), iar unitățile locative nou-construite, cu 1,9% (de la 1.360 la 1.386 de euro pe metru pătrat).

În Iași, s-a constatat o creștere de 3,6% în luna septembrie, de la o medie de 1.131 de euro pe metru pătrat util, la 1.172 de euro pe metru pătrat. Prețurile locuințelor din blocurile vechi s-au majorat cu 2,1%, de la 1.130 la 1.154 de euro pe metru pătrat. Pe segmentul apartamentelor nou-construite, pe de altă parte, a avut loc un avans mai semnificativ, de 4,7% mai exact, de la o medie de 1.131 de euro pe metru pătrat, la 1.184 de euro pe metru pătrat.

În Timișoara, valoarea medie a unui apartament a crescut cu 0,6% de la 1.349 la 1.357 de euro pe metru pătrat util. Pe segmentul locuințelor vechi disponibile spre vânzare pe piața timișoreană a fost consemnat un avans de 0,5% al prețurilor, de la 1.347 la 1.354 de euro pe metru pătrat. Locuințele noi s-au scumpit cu 1%, de la 1.357 la 1.371 de euro pe metru pătrat util.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati