DGASMB: Apelați 021.9524 dacă observați persoane vulnerabile în frig!!

Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB) îi îndeamnă pe bucureșteni să sune la 021.9524 în cazul în care observă persoane vulnerabile expuse temperaturilor scăzute.

Numărul de telefon la care răspund echipele de intervenție socială este disponibil non-stop, a informat DGASMB, luni, pe pagina sa de Facebook.

”Și-au pierdut casele, familiile sau slujbele, s-au îmbolnăvit ori pur și simplu n-au mai avut resurse fizice sau emoționale de a merge mai departe. Așa au ajuns pe străzi. Sunt persoane fără adăpost cu povești de viață triste, dramatice. Noi, însă, nu lăsăm pe nimeni la greu! Primăria Capitalei, prin DGASMB, deține trei adăposturi, cu o capacitate totală de 260 de locuri, care funcționează la capacitate maximă în aceste zile geroase de iarnă”, transmite DGASMB.

Potrivit sursei citate, în aceste adăposturi, persoanele fără adăpost primesc haine curate și produse de igienă, mâncare caldă și beneficiază de dușuri și paturi individuale, cu lenjerie curată.

Este vorba despre:

  • Adăpostul Temporar de Noapte ‘Șerban Vodă’ (exclusiv pentru bărbați), cu 42 de locuri, pe Calea Șerban Vodă nr. 167-168, Sector 4;
  • Centrul de Asistență Comunitară Filaret (pentru femei), cu 32 de locuri, pe Str. Mitropolit Filaret nr 41-41A;
  • Adăpostul de noapte ‘Sf. Ioan’, un centru mixt, cu 186 de locuiri, pe Bd. Theodor Pallady nr. 64, Sector 3.

”Mulți dintre ei refuză cazarea, din obișnuință sau din cauza regulilor pe care trebuie să le respecte aici. În aceste cazuri, echipele mobile ale DGASMB le oferă hrană caldă, ceai, pături și îmbrăcăminte groasă, asigurând protecție chiar și pe stradă”, precizează DGASMB.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati