DGASPC Sector 2 oferă cursuri de formare pentru asistenți maternali

Primăria Sector 2 anunță că DGASPC Sector 2 desfășoară cursuri gratuite de formare pentru asistenți maternali profesionist. 

Cei interesați să devină asistenți maternali profesioniști pot participa la cursuri gratuite de formare, evaluare și atestare organizate de DGASPC S2, urmate apoi de angajare în cadrul instituției.

În total, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 sunt disponibile 10 posturi.

Cerinţe specifice de participare la concursul de recrutare:
➢ Atestat de asistent maternal profesionist (se obține în urma participării la un curs
gratuit organizat de către D.G.A.S.P.C. Sector 2 și absolvirea acestuia);
➢ Studii – minim învățământ general obligatoriu;
➢ Domiciliu stabil în Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti;
➢ Solicitanții trebuie să aibă o locuință care să răspundă atât nevoilor familiale, cât și a
copilului/ copiilor luați în plasament;
➢ Să dețină aptitudinile necesare unei bune creșteri și îngrijiri a copilului;
➢ Să existe sprijin din partea familiei pentru a deveni asistent maternal profesionist;
➢ Alte condiții prevăzute de lege.

Beneficii:
➢ Muncă la domiciliu;
➢ Contract individual de muncă;
➢ Salariu, conform legislației în vigoare;
➢ Sporuri acordate la salariul de încadrare (spor condiții vătămătoare, spor pentru
continuitate în muncă, spor pentru copil cu handicap grav psihic sau mintal, spor
pentru copil cu handicap, spor pentru 2 copii);
➢ Indemnizație de hrană;
➢ Vouchere de vacanţă: 1450 lei/an;
➢ Formare profesională inițială și continuă;
➢ Asistenţă de specialitate din partea reprezentanților D.G.A.S.P.C. Sector 2
(psihologică, socială, juridică, etc);
➢ Alte beneficii.

Sume primite pentru îngrijirea unui copil
➢ Alocaţie de plasament: 950 lei (pentru copilul fără nevoi) sau 1425 lei (pentru copilul
cu handicap);
➢ Stimulent financiar pentru copilul cu handicap, acordat de Primăria Mun. București:
1000 lei;
➢ Alocație de stat (243 lei pentru copilul peste 2 ani, 600 lei pentru copilul până în 2
ani sau care prezintă dizabilităţi).

Cei interesați pot obține informații suplimentare despre condițiile de angajare și beneficiile acestei profesii apelând Serviciul Asistență Maternală sau la acest LINK. 

De asemenea, puteți contacta Serviciul de Asistență Maternală la numărul de telefon 0786.273.121, la adresa de e-mail asistenta.maternala@social2.ro sau de la sediul situat în strada Olari, nr. 15, Sector 2.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati