DGASPC Sector 3 a distribuit lapte praf pentru peste o sută de copii

DGASPC Sector 3 a distribuit, de la începutul anului până în prezent, lapte praf pentru 108 copii cu vârsta cuprinsă între 0 – 12 luni. Această inițiativă face parte din eforturile de a sprijini comunitatea și de a veni în ajutorul celor care se confruntă cu dificultăți în asigurarea necesităților de bază ale copiilor lor.

În conformitate cu normele în vigoare, laptele praf se distribuie pentru luna în curs și nu retroactiv, iar cantitatea de lapte praf de care poate beneficia un sugar este de maxim 6.000 grame (maximum 10 cutii)în funcție de recomandarea medicului de familie.

Cei interesați se pot adresa Centrului de Sprijin pentru Prevenirea Abandonului, situat în str. Vasile Lucaciu nr. 34, Sector 3, după următorul program:

  • luni, marți, miercuri și joi între orele 09.00 – 15.00;
  • vineri între orele 09.00 – 12.00.

Documentele necesare sunt:

  • BI/CI a persoanei care ridică laptele praf;
  • Reteța eliberată de medicul de familie pe luna în curs;
  • Copie certificat de naștere copil.

Mai multe informații despre programul de acordare a laptelui praf se pot obține zilnic la numărul de telefon 0728.729.762.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati