DGASPC Sector 5 a finalizat lucrările pentru mărirea capacităţii creşei „Ariel şi Aurora”

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 5 a finalizat lucrările pentru mărirea capacităţii creşei „Ariel şi Aurora”, întrucât exista un număr mare de solicitări privind admiterea într-o unitate de educaţie timpurie, dar şi pentru faptul că în spaţiul destinat creşei îşi desfăşurau activitatea şi alte servicii subordonate direcţiei.

Astfel, acestea au fost relocate, iar spaţiile rezultate au fost renovate şi dotate cu mobilier specific vârstei şi nevoilor beneficiarilor unităţii. În acest fel, unitatea va avea capacitatea de 120 de locuri.

Deschiderea a 3 grupe noi de copii în corpul A parter al clădirii ce deserveşte creşa „Ariel şi Aurora” vine în sprijinul părinţilor care au solicitat admiterea copiilor într-una din unităţile de educaţie timpurie.

Valoarea investiţiei în lucrările de reparaţii şi igienizare a instituţiei este de 525.000 de lei, iar cea a mobilierului şi a altor dotări este de 90.000 de lei.

Creşa este o unitate de educaţie timpurie antepreşcolară, componentă funcţională a DGASPC Sector 5, care oferă sprijin educativ pentru copiii de vârstă antepreşcolară şi funcţionează în prezent cu o capacitate de 90 de locuri.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati