Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti– Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, în baza datelor și informațiilor deținute, au organizat, miercuri, și desfășurat un control economico-financiar la punctul de lucru al unei societăți comerciale, care efectuează activități de import de produse de protecție.
Din verificări a rezultat că din data de 9 aprilie şi până în prezent, societatea comercială a importat echipament de protecţie, aproximativ 20.500.000 măști faciale non-medicale, în data de 22 aprilie a.c constatându-se că între stocul scriptic şi cel faptic există un plus de peste 33.700 bucăți măşti faciale de protecţie, care au fost confiscate.
Cu privire la cantitatea de peste 15.500.000 unități, identificată în depozitul societăţii comerciale sunt continuate verificările, inclusiv pentru a se stabili dacă societatea îndeplineşte condiţiile pentru a executa acte de comerţ cu produse din categoria echipamentelor de protecţie.
A fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 20.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 1 lit.e din Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.
De asemenea, împreună cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti se continuă verificările cu privire la societatea comercială, având în vedere că la punctul de lucru au fost identificate 11 persoane, cetăţeni străini, pentru care nu au fost puse la dispoziție contractele de muncă încheiate.
La punctul de lucru s-au aflat şi reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Imigrări care au efectuat verificări cu privire la legalitatea dreptului de ședere pe teritoriul României, una dintre persoane fiind preluată de către această unitate.
Cu privire la cele peste 33.700 bucăți măşti faciale de protecţie, care au fost confiscate, acestea vor fi puse la dispoziţia organelor competente, în vederea atribuirii cu titlul gratuit.