Dialog polițist – șofer în București: ”Buletin și permis. Nu există. Cum adică nu există? Doesn’t exist”

Cu 164 de kilometri pe oră circula sâmbătă seară, pe o stradă din București, un șofer de 20 de ani. Tânărul avea permis de numai șase luni.

A fost razie seara trecută în București. Polițiștii au găsit și de această dată șoferi băuți la volan ori sub influența drogurilor. În doar câteva ore au dat aproape 100 de amenzi.

Un șofer, prins după ce consumase cocaină

Viteza cu care circula acest șofer pe o stradă din Sectorul 1 al Capitalei ar fi fost cu mult peste limita legală inclusiv pe autostradă. Individul s-a ales cu permisul suspendat pentru 90 de zile si a primit o amendă de 2.900 de lei, scrie Stirile ProTV.

După doar câteva minute, agenții au tras pe dreapta un alt șofer care depăsise limita maxima legală, de această dată cu numai 20 de kilometri pe oră.

Acesta lucrează pentru o firmă de ride sharing și spune că se grăbea să-și ducă clienții la destinație.

”Polițist: Buletin și permis.
Șofer: Nu există.
Polițist: Cum adică nu există?
Șofer: Doesn’t exist”.

Cand i s-au cerut datele personale, șoferul a blocat portiera. Șoferul s-a ales în cele din urmă cu două amenzi: una pentru viteză, alta pentru că a refuzat să prezinte documentele.

91 de amenzi, în valoare de peste 54.000 lei

Polițiștii au prins și un tânăr care s-a urcat la volan sub influența drogurilor. La controlul mașinii, agenții de poliție au descoperit și un cuțit. Bărbatul a rămas fără permis și s-a ales cu dosar penal.

„Din acest moment nu mai ai drept de circulație până la finalizarea cercetarilor”.

Si alți șoferi prinși pe picior greșit.

Claudiu Costea, inspector principal de Poliție Brigada Rutieră: „Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost depistat în timp ce conducea un autovehicul e o stradă din Sectorul 3 sub influența băuturilor alcoolice. Valoarea indicată de aparatul etilotest a fost de 0, 58 miligrame/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit un dosar de cercetare penală”.

În total polițiștii rutieri au aplicat 91 de amenzi, cu o valoare totală de peste 54.000 de lei. 23 de permise de conducere au fost reținute.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati