Octombrie a fost luna nepotrivită pentru Liviu!
Noiembrie a fost luna nefavorabilă pentru Didi!
- Bine „potcoviți” dar îndeajuns de capabili să ne atingem cu degetul vârful nasului, eu și Didi ieșim mai mult rostogoliți din „La Mama”.
1.Da, Astralul Didi Prodan, de care Toți ne-am folosit, El prea puțin a avut nevoie de Noi. Multe povești nu erau adevărate, multe exagerate,majoritatea create chiar de El însuși, puse într-o lumină comică, autoironică, amuzăndu-se copios că reputația sa va fi bârfită de „apropiați”.
Pretinzând că era „lovit” spunea și făcea lucruri sincere, încriminănd pe toți detractorii.
Sigur că Legenda Didi va dăinui, cu toate „beteșugurile” Lui, dar eu ca participant permanent vă asigur că a fost un Om mult mai sensibil și inteligent dacăt ar crede majoritatea și unul dintre puținii înțelegători obiectivi ai tipologiei umane arătată satiric printr-o descriere parodiant – caricatural a portretelor tuturor oamenilor pe care i-a întâlnit.
Eu însoțitorul de suflet, să nu stric ierarhia, ultimul, așteptând întâlnirea cu aerul, precum bunica cu pensia,din mica grădină a restaurantului,
coborând scările, atent să nu dobor recordul la săritura în lungime, remarc silueta cunoscută a unui Domn elegant, cu o frunte lată, luminoasă de intelectual cu doi ochi puternici, arzători, ascunși conspirativ în spatele unor ochelari cu rame groase, apreciabili.
L-am recunoscut si profitând de faptul că „Fratao” nu-și isprăvise nesecatele povestiri – amintiri cu ospătarii, m-am oprit ca fulgerat, aburii alcoolului părăsindu-mă brusc la vederea lui Liviu Ciulei.
2.Dinspre Enescu pe N. Golescu pe trotuarul de vis-a-vis venea impresionant, Dumnealui, Arhitectul. Statuia din mine o observase și Dumnealui…. a înaintat și ajungând în dreptul meu m-a favorizat cu o privire – mirare, apoi și-a continuat drumul aproape 5-6 m.
În timp ce se angaja să traverseze, dorind să intre pe Episcopiei s-a oprit ignorând mașinile si uitându-se atent la impresionatul pe care brusc la sedus, m-am făcut remarcat.
Nu mai știu dacă respiram, dacă clipeam, dacă…. trăiam! Expresivitatea și-o păstrase intactă, ținuta corespunzător-sportiv-elegantă, farmecul irezistibil.Parcă s-a emoționat, parcă s-a făstăcit, traversează, continuă pe Episcopiei si după circa 6-8 m., se oprește, se întoarce, verifică dacă „insistentul” îl urmărește.
I se confirmă, „martorul” il contempla! Artistic, îmi aruncă o privire, apoi un zâmbet de veșnic câștigător al Marelui Premiu de la Monte Carlo, apoi relaxat își continuă drumul, bănuiesc spre bistro Athénée Palace. Mi-a fost de ajuns!
O clipă i-am ocupat spațiul vital, o clipă am respirat același aer cu Maestrul, privirea și zâmbetul Lui m-au îmbogățit. Puteam să-l abordez, să-l provoc la un scurt dialog, n-am vrut, poate n-am putut, am vrut să trăiesc…. Magia.
P.S. Apropo de „ciocniri”! Impactul cu următorul Personaj a fost un șoc în care imaginația m-a trimis la…. Ciulei.
Asemănarea fizică izbitoare cu Liviu Ciulei m-a uluit de la prima întâlnire,un meci de fotbal la care El, Vlad Brașoveanu, spre uimirea mea excela cu o atitudine și o exprimare tehnică care îl deosebeau și se făcea remarcat față de ceilalți Doctori. Poziționat în prima linie, dăruit și pătimaș, brusc se irita de combativitatea neserioasă a unor coechipieri, își expunea clar, sincer, concret, cu o doză ridicată de agresivitate nemulțumirile, generând antipatie și reacții răzbunătoare deopotrivă, colegi, oponenți, unii dintre ei chiar jigniți de curajul și sinceritatea „câștigătorului” de la Bălănești.
Aceiași ochi precum Maestrul Ciulei, a pământului reavăn, aceiași privire nemulțumită, neastâmpărată, hotărâtă, care dovedește orice obstacol prin implicare, siguranță, măiestrie, făcând din profesie…. serviciu – hobby, realizările de anvergură liniștindu-l, creându-i confortul perfect de a profesa, de a exista, intimidat de laude, rușinat de exagerări pe care le găsește nepotrivite în modestia sa sufletească.
O mână puternică, familiară mă trezește și Tătuca mă cercetează : Ce ai Sava ai văzut o stafie? I-am zâmbit, pe El l-am iubit, pe Ciulei l-am idolatrizat. Nu Didao, m-am cuplat din nou la viață!
El…. și acum ce facem frate Sava?
Eu, Tătucă dacă tot ne-am trezit, hai să ne răcorim la…. Ambasador!
Vă veți întreba ce au avut în comun aceste două Personaje?
Au trăit puternic și au jucat sălbatic !
Editorial de Vali Savadosi
