DIICOT a descoperit un grup infracţional organizat care vindea țigări de contrabandă într-o piață din Sectorul 6

DIICOT a efectuat vineri un număr de 26 de percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Bucureşti, a judeţelor Ilfov şi Giurgiu într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă agravată.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, începând cu anul 2019, în zona Pieţei Veteranilor din Bucureşti, sector 6 îşi desfăşoară activitatea un grup infracţional organizat, constituit în scopul obţinerii ilicite a unor profituri băneşti considerabile, ca urmare a comercializării de ţigarete neintroduse în circuitul fiscal al României, cunoscând că acestea provin din contrabandă.

Membrii grupului infracţional comercializau ţigarete provenite din contrabandă cu titlu de îndeletnicire, această activitatea ilicită reprezentând principala sursă de venit a acestora cât şi a familiilor lor.

Organizarea ierarhică şi rolurile membrilor constituenţi în cadrul grupării erau bine determinate, aceştia respectând cu stricteţe modul de operare şi măsurile de precauţie stabilite şi îndeplinind cu rigurozitate sarcinile trasate de factorii decizionali ai entităţii, astfel încât să se reducă la minimum riscul deconspirării activităţii infracţionale de către organele de urmărire penală.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că o parte din membrii grupării se ocupau de procurarea ţigaretelor de la diverşi furnizori, de depozitarea temporară şi de transportul acestora în proximitatea Pieţei Veteranilor, alţii aveau ca atribuţie vânzarea ţigaretelor, iar alţii asigurau supravegherea zonei în care erau comercializate ţigaretele provenite din contrabandă, plasându-se în locuri din care puteau observa cu uşurinţă apropierea organelor de poliţie, caz în care îi avertizau pe cei care se ocupau de vânzarea ţigaretelor să sisteteze activitatea infracţională pentru a nu fi descoperiţi.

Membrii din ierarhia superioară a grupului se ocupau de colectarea sumelor de bani obţinute în urma comercializării ţiaretelor provenite din contrabandă, de efectuarea plăţilor către membrii din eşaloanele inferioare (de vânzare şi de supraveghere) pentru contribuţia acestora la activitatea infracţională, precum şi de reinvestirea sumelor de bani în activităţi comerciale licite pentru a crea o aparenţă de legalitate a fondurilor obţinute din comercializarea ţigaretelor de contrabandă.

S-a reţinut faptul că, pe lângă sumele de bani remise pentru aportul lor la activitatea infracţională, membrii din palierul de conducere al grupului i-au asigurat pe cei din palierul de vânzare că acţiunile lor ilicite nu vor fi descoperite, sens în care au recrutat persoane cu o condiţie socială modestă, dispuse să preia responsabilitatea comiterii faptei în eventualitatea unei prinderi în flagrant, aceştia din urmă asumându-şi în faţa organelor de poliţie, în mod mincinos, faptul că ţigaretele identificate asupra membrilor grupării le aparţin.

În acest sens, în cadrul grupării a fost recrutată o persoană în vârstă, fără locuinţă şi fără venituri, care şi-a asumat în mai multe rânduri faptul că ţigarete identificate asupra altor membri ai grupului infracţional îi aparţin.

Cercetările efectuate în cauză au relevat faptul că liderul grupului infracţional este o persoană cunoscută cu preocupări infracţionale în domeniul comercializării ţigaretelor de contrabandă, acesta fiind chiar condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

Suspectul a coordonat întreaga activitate a grupului infracţional, a colectat sumele de bani obţinute din activitatea infracţională, a stabilit ce sumă revenea fiecărui membru pentru contribuţia sa şi asigură protecţie celorlalţi, chiar dacă uneori aceştia erau nemulţumiţi de sumele cu care erau remuneraţi pentru activitatea prestată, sau de faptul că liderul grupului câştiga prea mult raportat la activitatea pe care o presta şi riscurile la care se expunea.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate înscrisuri şi medii de stocare, 32 de telefoane mobile, 310.450 de lei, 5.000 GBP, 250 de euro şi 400 de franci elveţieni. Au fost indisponibilizate 10 autoturisme, precum şi 1.481.680 de ţigarete provenite din contrabandă, de diverse mărci, toate fiind predate ulterior Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti.

La sediul DIICOT – Structura Centrală, au fost aduşi în vederea audierii un număr de 22 de persoane.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati