DIICOT a destructurat o grupare de camerunezi. Înşelăciuni pe internet cu acte de firmă false

O grupare de cetățeni camerunezi stabiliți la București și care se ocupau cu înşelăciuni pe internet a prejudiciat cu peste 1.000.000 de dolari aproximativ 30 de companii din străinătate.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală (DIICOT) au făcut marți 32 de percheziții în acest dosar, în Capitală și în judeţele Ilfov, Cluj, Dolj şi Braşov.

Conform DIICOT, dosarul vizează infracțiunile de fraudă informatică, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals privind identitatea, fals în declaraţii, participaţie improprie la uz de fals, participaţie improprie la fals intelectual, înşelăciune, favorizarea făptuitorului şi spălare a banilor.

Concomitent, în urma cooperării internaționale, au mai fost efectuate câte o percheziție domiciliară pe teritoriul Irlandei și Olandei, se precizează în comunicatul DIICOT.

Gruparea a creat pagini de internet false, care păreau să aparțină unor societăţi comerciale

Procurorii spun că, începând cu anul 2017, în Bucureşti, mai mulţi cetăţeni camerunezi au constituit şi au activat în cadrul unei grupări infracţionale organizate transnaţionale, specializate în infracţiuni în mediul online. Ei au creat pagini de internet/adrese de email false, care păreau să aparțină unor societăţi comerciale specializate în vânzarea en-gros a unor produse alimentare sau nealimentare, şi, cu scopul de a induce în eroare potenţialii clienţi, au expediat prin email oferte de vânzare a unor produse, întocmite în numele societăţilor reale menţionate, solicitând plata în avans pentru livrarea bunurilor. După ce victimele acceptau pretinsele oferte şi făceau plăţile în avans, aşa cum le era solicitat, bunurile respective nu erau livrate, iar pretinşii vânzători nu mai puteau fi contactaţi.

Transferurile de bani erau realizate de către victime în conturi bancare deschise (în baza unor documente falsificate sau declarate sustrase) la diverse bănci din România şi mai apoi erau retrase în numerar de la bancomate de pe teritoriul României sau din străinătate.

Liderul grupării a obţinut, prin relaţiile sale din Camerun pașapoarte false

Procurorii spun că liderul grupării a fost cel care a solicitat şi obţinut, prin intermediul relaţiilor sale din Camerun, o serie de acte de identificare false, respectiv paşapoarte ce păreau în general emise de către autorităţile franceze, întrucât unităţile bancare erau mai puţin reticente cu privire la solicitările de deschidere conturi bancare provenite de la cetăţeni francezi. După deschiderea conturilor şi activarea acestora, au fost puse la dispoziţia liderului, prin transmiterea documentelor de deschidere conturi, credenţialele de acces şi cardurile aferente.

Rețeaua de camerunezi a păgubit peste 30 de companii din străinătate

Potrivit sursei citate, următorul nivel al activităţii infracţionale a constat în identificarea, prin intermediul internetului, a unor firme din România cu obiect de activitate legat de producerea şi comercializarea de material lemnos, puţin vizibile în mediul online, cărora liderul grupării le-a uzurpat identitatea, prin crearea, pe diverse platforme de comerţ online de tipul business to business, a unor profiluri utilizând denumirea şi datele de identificare ale societăţilor menţionate, creând aparenţa că paginile/profilurile ar aparţine societăţilor comerciale reale, prin intermediul cărora comercializau bunuri sau servicii fictive/inexistente.

Pentru creșterea credibilităţii şi promovării în mediul online a companiilor prin intermediul profilelor create pe platformele de comerţ online şi prin urmare şi a produselor comercializate, liderul grupării a conceput o reţea de pagini web, site-uri, prin care era prezentat obiectul de activitate constând în producerea şi comercializarea de material lemnos şi oferte de produse ale societăţilor respective.

Membrii grupării au obținut din aceste infracțiuni peste 1.000.000 de dolari, păgubind peste 30 de companii din străinătate. La sediul DIICOT – Structura Centrală vor fi duse la audieri 26 de persoane.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati