DIICOT a reținut 5 inculpaţi într-un dosar care vizează traficul de droguri. Marfa era distribuită preponderent în Bucureşti

Vineri, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 5 inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic internaţional de droguri de risc şi de mare risc şi trafic de droguri de risc şi de mare risc.

La data de 19.03.2021, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bucureşti au efectuat o operaţiune de amploare, în vederea destructurării unei importante reţele de traficanţi ce importau şi distribuiau droguri de risc şi mare risc, preponderent pe raza municipiului Bucureşti.

În acest sens, a fost efectuată o acţiune de prindere în flagrant, pe raza sectorul 6, a unui număr de 3 inculpaţi, în timp ce transportau un colet în care se aflau aproximativ 9,5 kilograme de cannabis. De asemenea, asupra acestora a mai fost descoperită şi cantitatea de aproximativ 10 grame de cocaină.

La aceeaşi dată, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bucureşti au efectuat o altă acţiune de prindere în flagrant, pe raza sectorului 4, a unei inculpate, în timp ce transporta aproximativ 3 grame de cocaină destinată comercializării.

În continuare, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bucureşti au efectuat un număr de 6 percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov şi Prahova, în urma cărora au fost ridicate alte 8 kilograme de cannabis, 1,4 kilograme de amfetamină, 1 kilogram de ketamină, 200 de grame de cocaină, 200 de grame de ciuperci halucinogene, sumele de 200.000 de euro, 100.000 de lei şi 100 de dolari americani, un dispozitiv electric de vidat, precum şi alte materiale şi recipiente folosite la ambalarea, porţionarea şi transportul drogurilor.

La data de 20.03.2021, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a unui număr de 4 inculpaţi, pentru o perioadă de 30 de zile, iar faţă de un altul s-a dispus arestul la domiciliu.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intevenţie a Jandarmeriei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati