Din 15 iunie s-ar putea redeschide sălile de spectacole şi mall-urile

Restaurantele, mallurile și sălile de spectacole din România ar putea primi din nou clienți din 15 iunie, iar portul măștii de protecție ar putea să nu mai fie obligatoriu, a anunţat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

  • El a precizat că aceasta se va întâmpla cu condiția ca etapa de relaxare care începe în 1 iunie, prin redeschiderea teraselor și a plajelor, nu va produce efecte negative ca evoluție a pandemiei de coronavirus.

În acest moment a fost o mare serie de relaxări, chiar și cele pe care le preconizam pentru 15 iunie, cum sunt deschiderea plajelor, se întâmplă tot pe 1 iunie. Deci ce au mai rămas ca măsuri, gândiți-vă că de pe 15 iunie, încă fiind închise, sunt mall-urile, sălile de spectacole, restaurantele. În măsura în care această etapă decurge favorbabil, și favorabil mă refer ca evoluție a pandemiei, număr de cazuri noi, număr de cazuri în terapie intensivă, număr de cazuri și adresabilitate la unitățile de primiri urgențe, atunci putem spera și la o reluare a celorlalte activități după 15 iunie”, declarat Nelu Tătaru la Ştitile B1 TV.

Întrebat dacă ar putea însemna că, din 15 iunie, vom scăpa și de masca de protecție, Nelu Tătaru a răspuns: „Se poate, în condițiile în care, mă repet, de pe 1, până pe 15, cele 14 zile în care ne facem evaluarea, putem spune că avem un număr de cazuri noi de la o zi, la alta, din ce în ce mai scăzut”.

El a explicat şi ce reguli trebuie respectate, de la 1 iunie, pe terase

tataru si orban„În acest moment am deschis terasele. Le-am deschis cu acele măsuri de precauție și distanțare socială. Respectarea acestora, atât de personalul de servire, unitatea economică, cât și de populația care vine la aceste terase, fac ca noi să nu avem o transmitere în comunitate. Gândiți-vă că, dincolo de o masă la care vin membri familiei, poate fi o masă la care vin participanți din familii diferite. Atunci, dacă unul dintre ei are o problemă, ceilalți trei pot pleca, în comunitățile lor, cu acea problemă. Dacă se întâmplă acest lucru, încep anchetele epidemiologice. Anchetele epidemiologice ne arată care este amploarea acestui fenomen. (…) De pe 15 mai, când s-a dat voie la circulația în localitate sau în zona metropolitană, a fost deschisă și participarea în aceste hoteluri, și room service-ul.

Rămâne ca, după 15 iunie, să ne gândim că odată cu venirea sezonului estival vom avea și o altă mobilitate a populației. Dacă vremea va ține cu noi, vom avea și o creștere a activității acestor unități”, a precizat Nelu Tătaru.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati