Primăria Sectorului 3 primeşte, începând din 16 octombrie până la data de 20 noiembrie, cererile pentru ajutorul de căldură şi suplimentul pentru energia utilizată în gospodărie.
Ajutorul pentru încălzirea locuinţei şi suplimentul pentru energia utilizată în gospodărie se acordă în conformitate cu prevederile Legii nr. 226/16.09.2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, aplicabilă de la data de 1 noiembrie 2021.
Ajutoarele se acordă în funcţie de venit
Ajutorul pentru încălzirea locuinţei şi suplimentul pentru energie se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar în valoare până la 1386 lei/persoană, în cazul familiei, şi până la 2053 lei, în cazul persoanei singure.
Valoarea compensării
Suma aferentă pentru compensarea procentuală se suportă din bugetul de stat, după cum urmează:
– în proporţie de 100% din valoarea de referinţă, dar nu mai mult decât consumul facturat, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei;
– în proporţie de 90%, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 200,1 lei şi 320 lei;
– în proporţie de 80%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 320,1 lei şi 440 lei;
– în proporţie de 70%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 440,1 lei şi 560 lei;
– în proporţie de 60%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 560,1 lei şi 680 lei;
– în proporţie de 50%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 680,1 lei şi 920 lei;
– în proporţie de 40%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 920,1 lei şi 1.040 lei;
– în proporţie de 30%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1.040,1 lei şi 1.160 lei;
– în proporţie de 20%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1.160,1 lei şi 1.280 lei;
– în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 1.280,1 lei şi 1.386 lei;
– în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 1.280,1 lei şi 2.053 lei.
Precizăm că valoarea de referinţă, în funcţie de sistemul de încălzire utilizat, nu poate fi mai mică de:
– 250 lei/lună, pentru gaze naturale;
– 500 lei/lună, pentru energie electrică;
– 320 lei/lună, pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri;
– valoarea de referinţă a ajutorului pentru energie termică se stabileşte lunar, în limita consumului mediu, prevăzut în anexa nr. 1 din Legea nr. 226/2021, în funcţie de preţul local al energiei termice facturate populaţiei.
Valoarea suplimentului pentru energie
Familiile şi persoanele singure ale căror venituri sunt până la valoarea menţionată anterior beneficiază lunar, inclusiv în perioada sezonului rece, de un supliment pentru energie.
Suplimentul este acordat în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum de:
– 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică;
– 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale;
– 10 lei/lună pentru consumul de energie termică;
– 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi şi/sau petrolieri.
În situaţia în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună.
Cum se stabileşte dreptul la ajutorul de încălzire
Stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinţei se face prin dispoziţie a primarului după cum urmează:
– începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective;
– începând cu luna următoare, pentru cei care au depus documentele după data de 20 a lunii respective.
Cererea şi documentele în baza cărora se acordă ajutorul pentru încălzirea locuinţei şi a suplimentului pentru energia utilizată în gospodărie pot fi găsite accesând link-ul https://dgaspc3.ro/directii-si-servicii/directia-protectie-sociala/serviciul-prevenire-marginalizare-sociala/.
Acestea se pot depune, începând cu data de 16.10.2023 până la data de 20.11.2023, atât la sediul DGASPC Sector 3 (bd. 1 Decembrie 1918 nr. 12-14, etaj 2, camera 20), cât şi prin intermediul poştei electronice la adresa de e-mail caldura@dgaspc3.ro.
DGASPC Sector 3 pune la dispoziţia cetăţenilor şi numerele de telefon 0737.788.969 sau 0372.126.100, interior 218, pentru obţinerea de informaţii suplimentare.