Începând de sâmbătă, alte cinci linii de transport în comun de suprafaţă, din totalul celor 21 care deservesc peste 350.000 de locuitori ai cartierului bucureştean Drumul Taberei, vor fi reorganizate, cu orar optimizat, fiind puse în funcţiune şi două noi terminale: „Valea Ialomiţei” şi „Dedeman Ghencea”.
Având în vedere funcţionalitatea noii magistrale de metrou şi pe baza propunerilor primite de la călători, a unor sondaje efectuate în rândul populaţiei, dar şi a simulărilor realizate de specialişti, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) a decis remodelarea liniilor existente şi introducerea uneia noi în acest ansamblu de locuinţe al Sectorului 6.
Astfel, devierea liniei 105 pe ramura de nord a bulevardului Drumul Taberei susţine linia 168, care a devenit extrem de solicitată după deschiderea Anului şcolar şi după eliminarea unor linii care dublau nejustificat acest traseu. De sâmbătă, linia 105 va funcţiona în ambele sensuri de la terminalul „Valea Oltului”, pe Strada Valea Oltului, Strada Valea Argeşului, Drumul Taberei (ramura de nord), apoi traseul actual.
Prin remodelarea liniei 138, care tranzitează cartierul Drumul Taberei, din cartierul Militari până la noul terminal „Dedeman Ghencea”, este asigurată o legătură extrem de necesară între cele două cartiere, dar şi preluarea călătorilor către zone foarte importante pentru cetăţenii Sectorului 6. Aşadar, de sâmbătă, linia 138 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Cartier Militari” şi intersecţia Bulevardul Timişoara/ Strada Romancierilor, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Strada Romancierilor, Drumul Taberei (inel şi ramura de sud), Strada Braşov, până la noul terminal „Dedeman Ghencea”.
Şi autobuzele liniei 168 vor circula puţin diferit: pe traseul de bază între terminalul „Cartier Constantin Brâncuşi” şi intersecţia Aleea Masa Tăcerii/ Strada Valea Oltului, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Strada Valea Oltului, Strada Valea Ialomiţei, Drumul Taberei (ramura de nord) şi traseul actual.
Tot începând cu 18 septembrie, linia 173 va avea capătul la noul terminal Valea Ialomiţei, iar nu la Valea Argeşului, ca până acum. Astfel, linia va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Şura Mare” şi intersecţia Drumul Taberei/ Strada Valea Argeşului, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Drumul Taberei, Strada Valea Ialomiţei, terminal „Valea Ialomiţei”.
Linia 221 va funcţiona între terminalul „CET Vest Militari” şi intersecţia Strada Valea Argeşului/ Drumul Taberei, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Drumul Taberei (ramura de sud), Strada Braşov, până la noul terminal „Dedeman Ghencea”.
Denumirea cartierului Drumul Taberei este legată de trecutul acestor locuri, unde în timpul Revoluţiei de la 1821 Tudor Vladimirescu şi-a stabilit tabăra de panduri. Mai târziu, aici erau ţinuţi caii Cavaleriei şi ai Artileriei, cu depozite de nutreţ şi gospodării militare şi au început să apară primele case ţărăneşti. Actualul Bulevard Drumul Taberei era pe atunci doar o străduţă din pământ bătătorit. La sfârşitul anilor ’50, a început construcţia cartierului dinspre Cotroceni spre localitatea Domneşti, astfel încât în anul 1983, când s-au finalizat ultimele blocuri proiectate, se construiseră circa 63.000 de apartamente. Cartierul se află şi astăzi în continuă dezvoltare, fiind necesară tot mai mult extinderea transportului public pentru noile locuinţe.