Asociația pentru Promovarea Artei și Culturii prezintă, în data de 22 septembrie 2026, de la ora19:00, la Grand Kursaal din Besançon, Franța, concertul simfonic extraordinar „Dinu Lipatti– Ecoul ultimului concert. Patrimoniul muzical românesc la Besançon”, organizat în cadrul unuiproiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Concertul va fi susținut de Orchestra Națională Radio România, sub conducerea dirijoruluiDaniel Jinga, și îi va reuni, într-o participare extraordinară, pe pianiștii Viniciu Moroianu, Mihai Ritivoiu și Izabela Voropciuc, personalități de prim rang ale vieții muzicale românești șiinternaționale.
Evenimentul readuce muzica și memoria lui Dinu Lipatti într-un loc cu o semnificațieexcepțională pentru cultura română și europeană. În Besançon, marele pianist și compozitorromân a susținut, la 16 septembrie 1950, ultimul său recital public. La 76 de ani de la acelmoment, revenirea muzicii românești pe aceeași scenă devine un gest de recuperare simbolică șiun omagiu adus uneia dintre personalitățile fundamentale ale patrimoniului nostru cultural.
„Pentru un muzician, există locuri în care memoria devine aproape palpabilă. Besançon este un asemenea loc: aici s-a încheiat, în 1950, parcursul public al lui Dinu Lipatti, dar ecoul artei sale nu s-a stins niciodată. Revenirea, după 76 de ani, pe scena Grand Kursaal, împreună cu Orchestra Națională Radio România și cu trei pianiști români de excepție, nu este doar un act comemorativ, ci o întâlnire vie cu una dintre marile conștiințe ale muzicii românești. Ne dorimca românii din Franța și Elveția, dar și publicul din Besançon să îl redescopere nu numai pe pianistul legendar Dinu Lipatti, ci și pe compozitorul, creatorul profund ancorat în culturaromână și, în același timp, de o autentică dimensiune europeană. Este felul nostru de a spune căpatrimoniul nu aparține doar trecutului: el trăiește de fiecare dată când muzica se aude din nou”, declară Daniel Jinga, managerul Operei Naționale București, care asigură conducereamuzicală a spectacolului.
Proiectul urmărește promovarea patrimoniului muzical românesc, consolidarea legăturilorculturale ale comunităților românești din diaspora și dezvoltarea dialogului cultural dintreRomânia și Franța. Valoarea finanțării nerambursabile acordate de Departamentul pentruRomânii de Pretutindeni este de 700.000 de lei.
Concertul va fi înregistrat integral în format audio-video profesional, iar videograma rezultată vafi pusă gratuit la dispoziția publicului în mediul online. Astfel, proiectul își va continua misiuneaculturală și după încheierea evenimentului, oferind publicului internațional acces la creația luiDinu Lipatti și contribuind la promovarea pe termen lung a patrimoniului muzical românesc.


