Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 5 a demarat executarea silită pentru persoanele care figurează cu debite la bugetul local.
„Direcţia de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 5 Bucureşti a demarat un amplu proces de executare silită a contribuabililor ce figurează cu debite la bugetul local, fiind în curs de comunicare peste 70.000 de plicuri conţinând acte de executare (somaţii însoţite de titluri executorii)”, potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 5.
Autoritatea locală le recomandă cetăţenilor ca plata debitelor să fie realizată cât mai curând, pentru a preîntâmpina eventuale neplăceri cauzate de creşterea accesoriilor aferente creanţelor principale neachitate, acumularea de cheltuieli de executare şi de punerea în aplicare a măsurilor de executare silită, pe care Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 5 le va întreprinde în perioada imediat următoare, prin: adrese de înfiinţare a popririi (blocare de conturi); procese verbale de sechestru asupra bunurilor mobile sau imobile; valorificare a bunurilor mobile sau imobile sechestrate; înlocuirea amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.
Modalităţile de plată ce se regăsesc pe pagina oficială a instituţiei www.ditl5.ro sunt următoarele:
- www.ghiseul.ro – platformă online de plăţi;
- staţiile de plată Selfpay, Qiwi, Centrul de plăţ UN-DOI;
- CEC Bank şi Poşta Română – numerar;
- Westaco – prin benzinăriile OMV şi Petrom;
- MobilPay Wallet – prin intermediul aplicaţiei mobile;
- card bancar la sediile Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 5.
Programul sediilor instituţiei este de luni până vineri, astfel: luni, marţi, joi şi vineri între orele 8,30 – 16,30 şi miercuri în intervalul 8,30 – 18,30.