Primăria Sectorului 5 anunță că directorii din cadrul instituției își schimbă locul de lucru și își mută birourile pe teren. Aceștia vor fi prezenți pe teren în fiecare zi pentru a interacționa direct cu cetățenii și pentru a identifica posibilele probleme din sector.
Astfel, începând de astăzi, 6 februarie, directorii din cadrul Primăriei Sectorului 5 vor merge pe teren în fiecare zi, de la ora 15.00, pentru a identifica eventualele probleme întâmpinate de cetățeni.
Aceștia vor forma echipe de câte doi, pentru a acoperi cele 15 zone ale sectorului, arată sursa citată.
În plus, problemele semnalate de locuitorii Sectorului 5 din București vor fi transmise departamentelor specializate din cadrul Primăriei Sectorului 5: ”Fiecare director va purta vestă cu însemnele instituției și va avea ecuson cu numele și funcția ocupată”.
Piedone îi îndeamnă pe bucureșteni să nu ezite să se adreseze directorilor desemnați să lucreze pe teren, pentru a le comunica problemele cu care se confruntă.
„Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, își dorește ca în acest fel, fiecare cetățean în parte să poată comunica, în mod rapid și eficient, problemele cu care se confruntă. Mai mult, edilul îi îndeamnă pe locuitorii Sectorului 5 să nu ezite să îi abordeze pe directori atunci când îi întâlnesc în teritoriu”.