Directorul ELCEN a anunțat cât vor plăti bucureștenii, pentru încălzire, la iarnă

Claudiu Crețu, noul director general al Electrocentrale București (ELCEN), anunțat cât vor plăti bucureștenii la căldură, în această iarnă.

Potrivit directorului ELCEN, facturile bucureștenilor vor fi similare cu cele plătite anul trecut.

„Facturile vor fi similare, pentru că în acest moment, prețul (prețul gigacaloriei – n.r.) a rămas neschimbat, este același preț de 330 de lei, care a fost aprobat în luna martie a anului trecut, nu au fost schimbări în acest sens”, a declarat Claudiu Crețu pentru „Gândul Exclusiv”.

Claudiu Crețu susține că prețul gazului s-a mai temperat.

„Prețul gazului s-a mai temperat, față de anul trecut, iar o știre care a apărut zilele acestea, și care ne bucură, este că gradul de umplere a depozitului este de 90%, adică avem gaze în depozite, în depozitul Romgaz.

Am trecut în acești ultimi doi ani prin situații critice, prin război, prin riscul de a nu avea gazele necesare, cu amenințări din zona estică (…) faptul că s-a tratat situația cu responsabilitate, faptul că avem depozitele pline, asta ne conduce spre o iarnă lină, avem de rezolvat această problemă financiară (datoria Termoenergetica către Elcen – n.r.) pe care cred că o vom rezolva, și atunci ne concentrăm pe reparații, pe funcționare”, a mai declarat Claudiu Crețu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati