Un număr de 449 de blocuri din sectorul 3 au rămas fără căldură şi apă caldă, iar în cazul altor câteva sute de blocuri din sectoarele 2 şi 3 căldura şi apa caldă sunt furnizate sub parametri, echipele de intervenţie acţionând pentru remedierea avariilor, a declarat duminică, pentru Agerpres, directorul general adjunct al Termoenergetica, Adrian Gîtlan.
„Sunt două avarii pe un tronson al Magistralei 1 Sud, care alimentează sectoarele 2 şi 3. În momentul de faţă avariile sunt izolate, tronsonul este izolat şi se lucrează la remedierea avariilor. O avarie este micuţă, se va remedia repede, una este ceva mai mare, o să dureze un pic mai mult. Sunt afectate 40 de puncte termice, însumând 449 de blocuri din sectorul 3, care nu au nici apă caldă, nici căldură”, a afirmat Adrian Gîtlan.
El a explicat că şi celelalte puncte termice care sunt în aval faţă de zona izolată vor funcţiona sub parametri până se remediază avariile, fiind afectate câteva sute blocuri.
Potrivit lui Adrian Gîtlan, Termoenergetica estimează că avariile se vor remedia până la ora 24,00.
„Sperăm până atunci să terminăm cu totul, după care punctele o să înceapă să intre în funcţiune. Nu o să fie o punere în funcţiune bruscă, este o zonă foarte mare, dar în cursul nopţii toată lumea va avea apă caldă şi căldură, dimineaţa mai mult ca sigur nu va mai fi nicio problemă”, a declarat Adrian Gîtlan.
El a adăugat că sistemul de termoficare este foarte vechi şi apar astfel de avarii „total neplăcute”.