Directorul STB, notificat de sindicalişti privind declanşarea conflictului colectiv de muncă / Aceştia ameninţă cu greva generală

Directorul Societăţii de Transport Bucureşti (STB), Adrian Criţ, a declarat, la RFI, că a fost notificat de sindicalişti privind începerea conflictului colectiv de muncă, aceştia ameninţând cu greva generală, în cazul în care nu sunt majorate salariile.

  • În prezent, un şofer angahjat al STB câştigă peste 6.600 de lei net pe lună, însă unii au cerut şi un aşa-numit „spor de burduf”, pentru conducerea vehiculelor cu o lungime mai mare, potrivit directorul societății.

În acest sens, Adrian Criț cere ca revendicările sindicaliștilor de la STB care amenință cu greva generală să fie realiste:

“Solicitările lor trebuie să țină seama de bugetul de venituri și cheltuieli al societății și de contractul de delegare pe care noi îl avem cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov. Noi putem și admitem că luând în considerare inflația existentă și salariile angajaților, e normal să crească cu un indice care să țină seama de acest deficit, dar pe de altă parte, trebuie să fie niște propuneri realiste. Noi am plecat la negocieri având o propunere inițială, noi, administrația, vizavi de introducerea sporurilor permanente în salariu, astfel încât odată cu majorarea salariului minim pe economie, societatea să nu fie nevoită să ofere niște bugete substanțiale pentru cheltuiala cu personalul, luând în considerare că sporurile pe care le dețin angajații în momentul de față sunt unele foarte mari.

Pe de altă parte, trebuie să ținem seama și de măsurile de austeritate, care vor fi implementate la nivel național pentru toate companiile ce au ca acționari statul român sau unitățile administrativ-teritoriale.”

Directorul STB precizează că un șofer de autobuz sau un vatman câștigă peste 1.000 de euro pe lună:

„Impactul bugetar, urmare a solicitărilor sindicatului reprezentativ, e de circa 123 de milioane de lei pe an. E o sumă pe care STB nu și-o permite astăzi. Noi ne dorim să negociem în continuare. E adevărat că ieri am primit o notificare din partea sindicatului, vizavi de începerea conflictului colectiv de muncă. Potrivit legislației privind protecția socială, noi suntem obligați să răspundem în trei zile solicitărilor sindicatului, urmând ca după aceea probabil să intrăm într-o zonă de conciliere cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă București (…). Angajații noștri beneficiază de niște salarii OK, din punct de vedere a ceea ce există la nivel național. Salariul mediu brut pentru prima jumătate a anului, urmare a depunerii sitațiilor financiare, e de 8.000 de lei. Vă dați seama? Sunt niște salarii destul de OK la nivelul societății (…). Tot urmare a analizei efectuate pe prima jumătate a anului, salariul mediu net pentru șoferii și manipulanții de la tramvaie este de 6.616 lei. E o realitate cu care ne confruntăm. Pe lângă drepturile salariale suplimentate foarte mult, sunt și alte solicitări, care de asemenea impactează bugetul societății și aș exemplifica majorarea numărului de zile de concediu cu două zile pentru fiecare categorie de personal, tichete sociale mărite, tichete de masă mărite.”

Angajații STB ar dori spor de burduf

 

”S-a solicitat ca șoferii care conduc vehicule cu o lungime mai mare să beneficieze de sporuri suplimentare de linie (…). Eu consider că pregătirea profesională a șoferilor e aceeași, șoferii se schimbă pe vehicule, nu e nici un șofer proprietarul vehiculului și atâta vreme cât cu toții conduc pe aceleași linii, nu văd de ce să apară diferențieri”, a mai completat acesta.

El spune că ceea ce solicită de fapt liderii sindicali de la STB, care amenință cu greva: „Doresc practic glisarea, pentru că în momentul de față contractul colectiv de muncă e structurat pe Anexa 2 pe anumite grile de salarizare pe fiecare funcție din cadrul societății și practic doresc majorarea acestor grile de salarizare cu două unități. Asta înseamnă că la venitul mediu, fiecare angajat va câștiga undeva net o valoare de circa 700 de lei”.

 

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati